Citate de Edith Wharton

Oh! Cât de adevărat, nu-i așa, că adevărata lumină, singura lumină este aceea pe care o avem în noi înșine! (Scrisoare către Léonie d'Aunet) © CCC

Când ai nevoie de o lampă, trebuie să menţii uleiul în ea. © CCC

Mă cufund în lumina imensității. © CCC

Pentru ca lumina sa straluceasca atat de intens, intunericul trebuie sa fie prezent.

Fericirea e o operă de artă. Mânuiţi-o cu mare atenţie!

Adevărata originalitate nu constă într-o manieră nouă, ci într-o viziune nouă. © CCC

Lumină lină, lini lumini Răsar din codrii mari de crini. Lumină lină, cuib de ceară, Scorburi cu miere milenară.   De dincolo de lumi venind Și niciodată poposind. Un răsărit ce nu se mai termină, Lină lumină din lumină lină.   Cine te-așteaptă te iubește, Iubindu-te nădăjduiește, Căci într-o zi, lumină lină, Vei răsări la noi deplină. Cine primește să te creadă, Trei oameni vor veni să-l vadă.   Lumină lină, lini lumini Răsari din codrii mari de crini. I-atâta noapte și uitare Și lumile au pierit în zare. Au mai rămas din veghea lor Luminile luminilor.   Lumină lină, lini lumini Înstrăinându-i pe străini. Lumină lină, nuntă, leac, Tămăduind veac după veac. Cel întristat și sărăcit, Cel plâns și cel nedreptățit Și pelerinul însetat, În vatra ta au înnoptat.   Lumină lină, leac divin Încununându-l pe străin. Deasupra stinsului pământ, Lumină lină, Logos Sfânt. (Lumină lină, vol. Imnele bucuriei) Aceste versuri exprimă lirismul cu cea mai profundă semnificație al lui Ioan Alexandru: simbolul luminii se află chiar în inima creştinismului, întrucât Dumnezeu este lumină.

Am fost ca nerodul din poveste Ce căra Soarele cu oborocul În casa-i fără uşi, fără ferestre… Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul. Ieşeam cu ciubărele minţii goale, afară, În lumină şi pară, Şi când mi se părea că sunt pline, Intram, răstrurnându-le-n mine. Aşa ani de-a rândul M-am canonit să car lumina cu gândul… Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate Izvorul luminii adevărate: El a luat în mâini securea durerii Şi a izbit năpraznic, fără milă, pereţii. Au curs cărămizi şi noroi puzderii, S-a zguduit din temelii clădirea vieţii, Au curs lacrimi multe şi suspine, Dar prin spărtura făcută-n mine, Ca printr-un ochi de geam în zidul greu, Soarele a năvălit înlăuntrul meu. Şi cu el deodată, Lumea toată… Îngerul luminător a zburat aiurea, Lăsându-şi înfiptă securea; Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină De soare, de slavă şi de lumină. (Luminătorul)

Fără de nori lumina n-ar avea nici taine, nici şovăieli, nici biruinţe. (Norii)

Feriţi-vă de monotonie; este mama tuturor păcatelor mortale.

Fiti pentru voi insiva o lumina.

Mai multă lumină... (Ultimele cuvinte)

Să ştii când să fii generos şi când să fii ferm - asta înseamnă înţelepciune.

Putem răspândi lumina în două moduri: fie ca o lumânare, fie ca o oglindă care o reflectă. © CCC

Cine poartă în sine soarele şi viaţa nu va căuta lumina în altă parte...

Aerul ideilor este singurul aer care merită să fie respirat. © CCC

Dacă eu nu ard, dacă tu nu arzi, dacă noi nu ardem, cum se va schimba bezna în lumină? (Dacă eu nu ard) (traducere de Petru Dimofte)

Toti oamenii iubesc lumina mai presus de orice, de aceea au inventat focul. (Pictorii cubisti) © CCC

Cățelușul meu – o inimă care bate la picioarele mele. © CCC

Viața este singurul consilier adevărat; înțelepciunea nefiltrată prin experiența personală nu devine o parte a țesăturii morale. © CCC