Citate despre Lumina

Să cumpărăm atunci oglinzi în care să ne putem vedea cum arătăm visaţi de alţii...

În orice umbră adastă şi pândeşte, atotcuprinzător, întunericul luminii.

Lumina ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad, oare nu e un strop din lumina creata in ziua dintai, din lumina aceea-nsetata adanc de viata?   Nimicul zacea-n agonie, cand singur plutea-n intuneric si dat-a un semn Nepatrunsul: "Sa fie lumina!"   O mare si-un vifor nebun de lumina facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,   o sete de lume si soare. Dar unde-a pierit orbitoarea lumina de-atunci - cine stie?   Lumina, ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creata in ziua dintai. (Lumina)

De ce ochi vom avea nevoie și de ce răbdare, sau mai degrabă de ce orbire ca să vedem deodată lumina zilei. (Inocențe și memorie) © CCC

Mai multă lumină... (Ultimele cuvinte)

Viaţa e aproape-un veac, mereu la fel, mereu altfel, de zile şi de nopţi. (Norii)

Puţinătatea spiritului naşte monştri.

Ce dulce mor şi fără suferinţă zăpada, norii, zilele şi umbrele.

Clipa e ceva ce dă şi ia cu acelaşi gest. (Norii)

Mă cufund în lumina imensității. © CCC

Putem răspândi lumina în două moduri: fie ca o lumânare, fie ca o oglindă care o reflectă. © CCC

Mă iluminez de imensitate. (Dimineața, vol. Bucuria) © CCC

Cine poartă în sine soarele şi viaţa nu va căuta lumina în altă parte...

Prin ce minune se desface, albă, înstelată şi uşoară neaua din asuprirea bolţii de cenuşă sură. (Norii)

Oh! Cât de adevărat, nu-i așa, că adevărata lumină, singura lumină este aceea pe care o avem în noi înșine! (Scrisoare către Léonie d'Aunet) © CCC

Am fost ca nerodul din poveste Ce căra Soarele cu oborocul În casa-i fără uşi, fără ferestre… Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul. Ieşeam cu ciubărele minţii goale, afară, În lumină şi pară, Şi când mi se părea că sunt pline, Intram, răstrurnându-le-n mine. Aşa ani de-a rândul M-am canonit să car lumina cu gândul… Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate Izvorul luminii adevărate: El a luat în mâini securea durerii Şi a izbit năpraznic, fără milă, pereţii. Au curs cărămizi şi noroi puzderii, S-a zguduit din temelii clădirea vieţii, Au curs lacrimi multe şi suspine, Dar prin spărtura făcută-n mine, Ca printr-un ochi de geam în zidul greu, Soarele a năvălit înlăuntrul meu. Şi cu el deodată, Lumea toată… Îngerul luminător a zburat aiurea, Lăsându-şi înfiptă securea; Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină De soare, de slavă şi de lumină. (Luminătorul)

Luminile nu fac decât să ne lumineze calea; dar ele nicidecum nu dau oamenilor puterea de a o şi străbate.

Vine un ceas al unei vieti cand iti ramane, printr-o singura fereastra, o singura priveliste, oricare ar fi ea. Citeste atunci cite ai vazut candva, sau macar aminteste-ti, si ai sa crezi ca vei fi fost candva o pasare sau insusi vantul.

Când ai nevoie de o lampă, trebuie să menţii uleiul în ea. © CCC

Decenţa, ca respect al demnităţii umane, se manifestă prin politeţe, adică prin tot ceea ce instituie o distanţă convenabilă în relaţiile dintre oameni şi evită atât "punerea sufletului pe masă", cât şi familiaritatea lăbărţată. (Luminile şi umbrele sufletului)