Lumină lină, lini lumini
Răsar din codrii mari de crini.
Lumină lină, cuib de ceară,
Scorburi cu miere milenară.
De dincolo de lumi venind
Și niciodată poposind.
Un răsărit ce nu se mai termină,
Lină lumină din lumină lină.
Cine te-așteaptă te iubește,
Iubindu-te nădăjduiește,
Căci într-o zi, lumină lină,
Vei răsări la noi deplină.
Cine primește să te creadă,
Trei oameni vor veni să-l vadă.
Lumină lină, lini lumini
Răsari din codrii mari de crini.
I-atâta noapte și uitare
Și lumile au pierit în zare.
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor.
Lumină lină, lini lumini
Înstrăinându-i pe străini.
Lumină lină, nuntă, leac,
Tămăduind veac după veac.
Cel întristat și sărăcit,
Cel plâns și cel nedreptățit
Și pelerinul însetat,
În vatra ta au înnoptat.
Lumină lină, leac divin
Încununându-l pe străin.
Deasupra stinsului pământ,
Lumină lină, Logos Sfânt.
(Lumină lină, vol. Imnele bucuriei)
Aceste versuri exprimă lirismul cu cea mai profundă semnificație al lui Ioan Alexandru: simbolul luminii se află chiar în inima creştinismului, întrucât Dumnezeu este lumină.
De ce ochi vom avea nevoie și de ce răbdare, sau mai degrabă de ce orbire ca să vedem deodată lumina zilei.
(Inocențe și memorie)
© CCC
Fără de nori lumina n-ar avea nici taine, nici şovăieli, nici biruinţe.
(Norii)
Fiti pentru voi insiva o lumina.
Mai multă lumină...
(Ultimele cuvinte)
Luminile nu fac decât să ne lumineze calea; dar ele nicidecum nu dau oamenilor puterea de a o şi străbate.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.