Noapte frumoasa, fara stele, cu luna. Imprejur alei intunecoase, umbre de copaci pe cerul mai luminos decat ei, umbre de oameni pe pamant, umbre negre miscatoare. Frunzele se zbat putin, florile de tei ploua pe oameni petale de parfum, mai speriate, mai blande, mai mirositoare, cu cat pomii se scutura mai mult.
(Însemnările mele)
Noaptea vine, suna ceasul batran,
Zilele trec, eu raman.
(Podul Mirabeau)
Noaptea, e frumos sa crezi in lumina.
Noaptea e un sfetnic bun.
© CCC
Fără vise, marea e o întindere incoloră.
(Țara promisă)
© CCC
Mă iluminez de imensitate.
(Dimineața, vol. Bucuria)
© CCC
Lumina are timpul sau care ii este masurat,
Dar domnia noptii
Nu cunoaste nici timp, nici spaţiu,
Somnul dispune de toată veşnicia!
(Imnuri inchinate noptii)
© CCC
Doar noaptea e prietena mea.
Iar orele petrecute în compania ei,
clipă de clipă,
nu vor fi niciodată în zadar.
© CCC
De ce ochi vom avea nevoie și de ce răbdare, sau mai degrabă de ce orbire ca să vedem deodată lumina zilei.
(Inocențe și memorie)
© CCC
Mai ales către mijlocul toamnei, nopțile Calcuttei ajungeau neînchipuit de frumoase. Nu le pot asemui cu nimic căci se împleteau în văzduhul lor melancolia nopții mediteraniene și sonoritatea nopții nordice, cu sentimentul de risipire în neființă pe care ți-l sădește în suflet noaptea mărilor orientale și acele tari miresme vegetale care te întâmpină de cum pătrunzi în interiorul Indiei.
Pentru mine, îndeosebi, nopțile acestea erau însuflețite de o magie față de care nu mă puteam în nici un chip apăra. Deseori, chiar înainte de a mă împrieteni cu cei doi vestiți învățați, petreceam ceasuri întregi rătăcind pe străzi, și mă întorceam acasă, uneori, la apropierea zorilor.
(Nopți în Serampore)
Și cruda singurătate
Pe care fiecare o descoperă în sine, dacă iubește,
Cade acum, infinită,
Mă desparte de tine pentru totdeauna.
(Sentimentul timpului)
© CCC
Noaptea e patria tuturor semintelor.
Mă cufund în lumina imensității.
© CCC