Am fost ca nerodul din poveste
Ce căra Soarele cu oborocul
În casa-i fără uşi, fără ferestre…
Şi-şi blestema întunerecul şi nenorocul.
Ieşeam cu ciubărele minţii goale, afară,
În lumină şi pară,
Şi când mi se părea că sunt pline,
Intram, răstrurnându-le-n mine.
Aşa ani de-a rândul
M-am canonit să car lumina cu gândul…
Atunci ai trimis îngerul tău să-mi arate
Izvorul luminii adevărate:
El a luat în mâini securea durerii
Şi a izbit năpraznic, fără milă, pereţii.
Au curs cărămizi şi noroi puzderii,
S-a zguduit din temelii clădirea vieţii,
Au curs lacrimi multe şi suspine,
Dar prin spărtura făcută-n mine,
Ca printr-un ochi de geam în zidul greu,
Soarele a năvălit înlăuntrul meu.
Şi cu el deodată,
Lumea toată…
Îngerul luminător a zburat aiurea,
Lăsându-şi înfiptă securea;
Cocioaba sufletului de-atuncea însă-i plină
De soare, de slavă şi de lumină.
(Luminătorul)
Prietenia indoieste bucuriile si injumatateste necazurile.
Suferința în doi este suferință pe jumătate.
Când ai nevoie de o lampă, trebuie să menţii uleiul în ea.
© CCC
De ce ochi vom avea nevoie și de ce răbdare, sau mai degrabă de ce orbire ca să vedem deodată lumina zilei.
(Inocențe și memorie)
© CCC
Oh! Cât de adevărat, nu-i așa, că adevărata lumină, singura lumină este aceea pe care o avem în noi înșine!
(Scrisoare către Léonie d'Aunet)
© CCC
Esti tanar inca atata timp cat admiri si in masura in care admiri.
In orice lucruri mai grele, nu este de asteptat ca cineva sa semene si sa culeaga in acelasi timp, ci este necesar ca, printr-o pregatire, lucrurile sa se coaca treptat.
La batranete obisnuintele noastre devin, ca si vinele, mai rigide. Numai principiile devin mai elastice. Dar aceasta elasticitate e tot un fel de scleroza.
Toti oamenii iubesc lumina mai presus de orice, de aceea au inventat focul.
(Pictorii cubisti)
© CCC
Lectura il face pe om complet, scrisul il face pe om exact.
Veridicitatea este fiica timpului, nu a autoritatii.
Este datoria artistului ca intotdeauna sa adanceasca misterul.
Lumina ce-o simt
navalindu-mi in piept cand te vad,
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata?
Nimicul zacea-n agonie,
cand singur plutea-n intuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
"Sa fie lumina!"
O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,
o sete de lume si soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci - cine stie?
Lumina, ce-o simt navalindu-mi
in piept cand te vad - minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata in ziua dintai.
(Lumina)
Mă iluminez de imensitate.
(Dimineața, vol. Bucuria)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.