Emil Cioran, 8 apr. 1911 – 21 iun. 1995, filosof și eseist roman, născut în satul Rășinari, Sibiu, stabilit în Franța. A trăit 84 de ani.
Fiul lui Emilian Cioran, preot, consilier mitropolitan, şi al Elvirei (n. Comaniciu).
Şcoala primară în satul natal, Răşinari; Liceul „Gh. Lazăr” (1921-1928); studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1928-1931).
În 1931 începe colaborarea la Gândirea, Cuvântul, Calendarul, Pagini literare, Discobolul, Azi etc.
Profesor de filosofie la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1936-1937).
În 1938 primeşte o bursă din partea statului francez şi se stabileşte apoi la Paris, unde continuă să publice în limba franceză.
Debut editorial cu eseul filosofic Pe culmile disperării (1934; Premiul Scriitorilor Tineri al Fundaţiilor Regale).
A publicat ulterior vol. Cartea amăgirilor (1936), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi sfinţi (1937), impunând un stil eseistic caracterizat prin discursul fragmentar, abrupt, prin concentrarea meditaţiei până la forma aforistică, înrudită cu procedeul lui Lucian Blaga din Discobolul şi Elanul insulei.
Din 1946, în timpul regimului comunist, i s-a interzis să-și viziteze țara de origine. Deşi a trăit cea mai mare parte a vieţii în Franţa, nu a cerut cetăţenia franceză. A semnat, uneori, sub numele de “E. M. Cioran”.
Începand cu anul 1949, Précis de décomposition (Tratat de descompunere), și-a publicat lucrările în limba franceză.
Integrându-se în cultura franceză, Cioran a publicat mai multe volume de eseuri şi comentarii paraliterare, despre idei şi probleme existenţiale: Précis de décomposition (1949), Syllogismes de l’amertume (1952), La tentation d’exister (1956), Histoire et Utopie (1960), La Chute dans le Temps (1964), Le mauvais démiurge (1969), De l’inconvénient d’être né (1972), L’Avenir du Passé. Utopie et Littérature (1973), Écartelement (1981), Exercices d’admiration (1986), Aveux et Anathèmes (1987).
Cioran evoluează în toate aceste ipostaze către o poziţie filosofică stoică, preocupată de problema suferinţei şi a răului. Interesul strict literar al meditaţiei sale vizează dezbaterea istorică a conceptului de utopie literară (edenul, epoca de aur, insulele fericite, Atlantida etc.), comentariile sale în jurul romanului, ale jurnalului intim, multe înrudite cu atitudinea camilpetresciană.
Cioran este, în acelaşi timp, un excepţional interpret al unora din capodoperele artelor plastice şi muzicii universale. Considerat ca un continuator al eseisticii lui Paul Valéry (de unde şi reacţia sa polemică în micul eseu Valéry face à ses idoles, 1970), Cioran este unanim apreciat pentru virtuţile majore ale stilului clasic al discursului său.
Opere principale:
Volume publicate în limba română: Pe culmile disperarii, 1934; Schimbarea la față a României, 1936; Lacrimi și sfinți, 1937.
Volume publicate în limba franceză: Précis de décomposition (Tratat de descompunere, 1949); Syllogismes de l’amertume (Silogismele amărăciunii, 1952), La tentation d’exister (Ispita de a exista, 1956); Histoire et utopie (Istorie și utopie, 1960); La chute dans le temps (Căderea în timp, 1964); Le mauvais démiurge (Demiurgul cel rău, 1969); De l’inconvénient d’être né (Despre neajunsul de a te fi născut, 1973); Aveux et anathèmes (Mărturisiri și anateme, 1987); Cahiers (Caiete, 1957-1972).