Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.
Jocul este o actiune sau o activitate efectuata de bunavoie inlauntrul anumitor limite stabilite, de timp si de spatiu, si dupa reguli acceptate de bunavoie, dar absolut obligatorii, avand scopul in sine insasi si fiind insotita de un sentiment de incordare si de bucurie, si de ideea ca "este altfel" decat "viata obisnuita".
(Homo ludens)
Orice joc poate sa-l absoarba oricand pe jucator intru totul. Opozitia joc-seriozitate ramane tot timpul in suspensie. Inferioritatea jocului isi are limita in superioritatea seriozitatii. Jocul se preschimba in seriozitate, iar seriozitatea in joc. Jocul se poate inalta pe culmi de frumusete si sfintenie, unde lasa in urma seriozitatea.
(Homo ludens)
Omul este un animal care se joaca.
(Homo ludens)
Eseul nu asediaza metodic, ci numai seduce si invaluie ideea.
Avem oare dreptul ca aceasta inclinare secundara si absolut indispensabila a mintii de a-si crea o lume imaginara alcatuita din fiinte vii s-o numim un joc al mintii?
(Homo ludens)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.