Poezia, in functia ei originara, de factor al culturii timpurii, se naste in joc si ca joc. Este un joc sacru, dar, in sacralitatea lui, acest joc ramane totusi fara incetare la hotarul veseliei, al glumei si al divertismentului. Despre o satisfacere constienta a nevoii de frumusete nu este inca, multa vreme, vorba. Aceasta nevoie zace inchisa necunoscuta, in trairea actului sacru, care devine cuvant in forma poetica si este resimtit ca opera miraculoasa, ca betie, ca extaz.
Existenta jocului confirma fara incetare, si in sensul cel mai inalt, caracterul supralogic al situatiei noastre in cosmos. Animalele se pot juca, deci chiar si ele sunt ceva mai mult decat niste mecanisme. Noi (ne) jucam, si stim ca (ne) jucam, deci suntem ceva mai mult decat niste simple fapturi rationale, pentru ca jocul este irational.
(Homo ludens)
Mă întreb dacă nu sunt pe punctul de a mă juca cu cuvintele. Și dacă cuvintele au fost făcute pentru asta?
(Constructorii imperiului)
© CCC
Cuvinte. Cuvinte. Ma joc cu cuvintele, in speranta ca o combinatie, chiar si o combinatie intamplatoare, va spune ceea ce doresc.
(Carnetul auriu)
© CCC
Voi juca pana la varsta de 90 de ani.
© CCC
Ce joc jucăm?
(Meșterul don Gesualdo)
© CCC
Jocul norilor - jocul naturii, în esență poetic.
(Fragmente)
© CCC
Mintea omeneasca nu se poate desprinde din cercul magic al jocului decat indreptandu-si privirea spre tot ce e mai sfant.
(Homo ludens)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.