Uneori, când sunt fericită într-adevăr,
Simt sau poate numai mi se pare
Cum în vârful fiecărui fir de păr
Îmi creşte câte-o floare.
Şi ştiu că sunt grozav de frumoasă
Cu podoaba aceasta împărătească,
Dar nu mă încumet să mişc fruntea
De teamă să nu mi se ofilească,
Şi nici să mă privesc într-o oglindă
De teamă să nu mi se desprindă.
Şi e destul să mă-ntristez numai un pic
Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic.
Haideţi, puteţi încerca şi voi... binişor...
E uşor!
Nu trebuie decât să fiţi foarte fericiţi!
(Minune)
Esti fericit?... Cine, punandu-si sau punandu-i-se aceasta intrebare, n-a intrezarit surasul indoielii? Simtirea omeneasca, deprinsa fiind prea mult cu suferinte, ajunge uneori la aceasta stare de a nu-si mai putea lamuri senzatia fericirii.
In general, fericirea ii face pe oameni mai buni.
Fericirea omeneasca nu se naste atat din marile evenimente ale soartei, care se intampla rareori, cat din micile foloase care se intampla in fiecare zi.
Daca nu ne gandim cu prea multa grija la fericire si la nenorocire, ci ne preocupa mai mult stricta implinire a datoriei, fericirea vine de la sine, ea se poate naste si dintr-o viata plina de griji si renuntari.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.