Te urci pe scenă, te arăţi în spatele unui personaj, al unui text şi capeţi forţă. Birlic! În viaţă era trist, n-avea haz, n-avea replică, stătea închis în cojiţa lui, dacă îl întâlneai la o petrecere nici nu-l vedeai, era absent. Aşa era şi Timică. George Constantin era un timid. Inaccesibili în viaţă, ciufuţi, morocănoşi, şterşi. Şi pe scenă…
Teatrul este viață. Mai puțin momentele ei de plictiseală.
© CCC
Nu obişnuiesc să regret personaje, nici jucate, nici nejucate. Cred că scenariile cele mai solid construite sunt cele care încap pe mana unui talent regizoral solid construit. Şi invers.
Eu fac piese si sotia mea, scene.
© CCC
Imi stiu intotdeauna replicile.
Vivien Leigh
© CCC
Doar in mainile unei fiinte un obiect capata valoare, simbol, caldura.
Ceea ce m-a făcut sa urc pe scenă şi sa intru în arena, nu a fost lipsa de curaj, a fost o lipsă totală de ambiţie.
Am fost binecuvantată cu o copilărie frumoasă ca-n poveşti, cu servitori, jucării, ieşiri la teatru şi cinematograf, păstrez şi acum imaginea mărgelelor preţioase ale mamei şi a fracului impecabil pe care îl purta tata când plecau la bal… Îmi amintesc că la 6 ani m-au dus părinţii prima dată la teatru, la Teatrul Naţional – o splendoare de teatru, o bijuterie care a ars în ultima zi a războiului -, cred că frumuseţea acelui spectacol, dar şi a celorlalte pe care le-am văzut mai apoi m-au motivat în alegerea mea. Cum ajungeam acasă improvizam scenete, pentru că aveam o imaginaţie de neoprit. Mi-am dorit să fiu şi eu acolo sus pe scenă.
Sir Laurence Olivier este cel mai mare actor pe care l-am cunoscut vreodata.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.