Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-şi doreşte ochii apostolilor care
Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?
Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune,
Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii, asemenea făgăduinţi nebune!
(Onoarea de a suferi - CVI (poezia 106), 1927)
Viata este suma optiunilor noastre.
Viața… mai plină de mister – din acea zi în care a venit peste mine, ca un mare eliberator, gândul că viața poate fi un experiment al celui ce cunoaște.
(Știința voioasă, Cartea a patra, fragmentul 324, 1882)
Astfel descrie Nietzsche acea experiență definitorie pentru gândirea sa.
Heu, vitam perdidi operose nihil agendo.
Vai, mi-am trait viata nefacand nimic folositor!
Viața este arcul, iar coarda este visul. Unde este Săgetătorul?
© CCC
Pantoful care i se potriveste unei persoane o strange pe alta; nu exista o reteta pentru viata care sa se potriveasca in toate cazurile.
Viaţa este un trandafir la care fiecare petală este o iluzie si fiecare spin, o realitate.
Numai omul bun, omul rational, omul util celorlalti poate spune cu adevarat: am trait. Nu inseamna a trai, ci a vegeta, daca nu contribui la fericirea semenilor.
Dacă ești suficient de norocos să găsești un mod de viață pe care îl iubești, trebuie să găsești și curajul de a-l trăi.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.