Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.
Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.
Iar durerile sunt staţii!
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.
Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Însetaţi după plăceri!
Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.
Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?
Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut.
(Trenul vieții)
Ce este viata?...O succesiune infinita de forme… un conglomerat de aspiratii care se prabusesc intr-un antagonism universal si etern.
Incerc sa traiesc cu ochii mai intai mirati, apoi clarvazatori.
Nu putem scoate nici o pagină din viaţa noastră, dar putem pune pe foc toată cartea.
Viata este un dar pe care il meritam numai atunci cand il daruim.
Viata nu inseamna sa astepti pana cand trece furtuna, ci sa inveti sa dansezi prin ploaie.
© CCC
Din slabiciune, oricine se socoate
cu mintea lui, un centru-n univers.
Simțul moral al importanței vieții omenești, dorinţa omenească de a uşura puţin din chinurile tuturor acestor sărmani nenorociţi, sau de a le reface curajul distrus, activitatea furioasă și neobosită pe care o face omul în astfel de momente, toate acestea se combină pentru a crea un fel de energie care duce la o dorință pozitivă de a-i alina pe cât mai mulți posibil.
(Amintiri de la Solferino)
© CCC
Esentialul, in viata, nu este niciodata exprimat.
Viata reala este intalnirea dintre ceea ce credem noi ca suntem si ce vor altii sa fim.
Eu am găsit un foarte bun mijloc de a prelungi viața… anume, de a nu mă teme de moarte.
(Discurs asupra metodei)
Viaţa e plină de infinite absurdităţi, care, fără jenă, nici măcar nu au nevoie să pară verosimile; pentru că sunt adevărate.
(Șase personaje în căutarea unui autor)
În momentul când îţi pierzi raţiunea de a mai exista, trebuie să-ţi faci o filosofie de viaţă în care să consideri că mai ai de ce să trăieşti. […] Am simţit că mai sunt folositoare la ceva. Altminteri, este foarte greu când pierzi tot ce înseamnă reper în viaţa ta.
Chiar si omul care nu da vietii nimic pretinde de la viata totul.