Primus inter pares
Primul între egali
Primus inter pares este o expresie latină care înseamnă “primul între egali” sau „primul între cei de același rang”. Este de obicei folosită ca titlu onorific pentru cineva care este în mod formal egal cu ceilalți membri ai grupului, dar i se acordă respect neoficial, în mod tradițional, datorită vechimii în funcție, persoana respectivă fiind considerată o autoritate deosebită în grup sau un lider neoficial, onorific sau ascuns al grupului.
Expresia latină primus inter pares, care înseamnă literalmente „primul între egali”, poate avea anumite semnificații în politică și psihologie.
În politică
Expresia latină primus inter pares desemnează o persoană care prezidează o adunare fără a avea puteri proprii. Este folosit pentru a sublinia egalitatea formală între membri sau faptul că deciziile sunt luate prin consens, în special în cadrul unui guvern.
Din punct de vedere istoric, princeps senatus al Senatului Roman avea această distincție doar pentru că i se permitea să vorbească primul în timpul dezbaterii. Constantin cel Mare a primit rolul de primus inter pares. Cu toate acestea, termenul este adesea folosit în mod ironic sau în autoderiziune de către liderii cu statut mult mai înalt. După căderea Republicii, împărații romani s-au desemnat inițial doar drept princeps, în ciuda puterii de viață și de moarte asupra concetățenilor lor.
În Biserica ortodoxă
Patriarhul ortodox al Constantinopolului este adesea numit primus inter pares deoarece nu are nicio putere asupra altor patriarhi ortodocși.
În psihologie
Efectul „primus inter-pares” (efectul PIP) este un concept psihologic dezvoltat de specialistul în psihologie socială Jean-Paul Codol în 1975. Efectul PIP determină inițial subiectul să se situeze ca asemănător și conform celorlalți, dezvoltând în al doilea rând o diferențiere sporită față de ceilalți.
Ne comparăm cu grupul pentru că vrem să fim în conformitate cu acesta, dar conformarea nu este întotdeauna satisfăcătoare: nu vrem neapărat să fim ca toți ceilalți, anodini, adică fără importanță sau valoare.
O tensiune inevitabilă se ivește din această dorință: să nu fii conform fiind totuși suficient încât să aparții mereu grupului! Potrivit lui Codol, tehnica oamenilor de a rezolva acest conflict este să fie și mai conformi decât alții (de exemplu, să fie și mai la modă… etc.).
În lucrarea sa despre comportamentul dublu (similar și în același timp diferit), Codol arată că un subiect poate oferi celorlalți o imagine pozitivă despre sine în timp ce dorește să-și apere originalitatea individuală. Pentru atingerea acestor două obiective, subiectul este mai conform decât ceilalți cu standardele în vigoare în cadrul grupului său. Subiectul este așadar „supra-conform”.
Acest mecanism de comparație socială poate avea loc numai în cadrul unor grupuri, de preferință în grupuri mici.
Totuși, întrucât este și rezultatul unui management strategic al indivizilor care caută să reconcilieze două obiective contradictorii, să pară acceptabili într-un grup fiind conformi și să iasă în evidență individual, efectul PIP poate fi întâlnit la toate nivelurile sociale compuse din subgrupuri.
© CCC
