Citate de Jonathan Scheele

Nu vad Romania de astazi ca pe o mostenire de la parintii nostri, ci ca pe o tara pe care am luat-o cu imprumut de la copiii nostri.

Pentru mine, fiecare călătorie în România este și o călătorie într-un alt timp, în care nu am știut niciodată ce evenimente din viața mea au fost coincidențe și care au fost puse în scenă. Acesta este motivul pentru care, în fiecare declarație publică pe care am făcut-o, am cerut accesul la dosarele secrete păstrate despre mine și care, sub diverse pretexte, mi-au fost invariabil interzise. © CCC

Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea și dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.  

Romania este o tara pe care cu cat o cunosti mai bine, cu atat o intelegi mai putin.

Ori de unde ar porni redresarea Romaniei, dinspre industrie sau dinspre agricultura, nu trebuie sa se uite cit de mult au suferit romanii si ca traumele lor morale trebuie vindecate. S-a apelat mult prea mult la constiinta omului,s-a batut prea multa moneda pe datoriile pe care el le are fata de colectivitate. Nimeni n-a indraznit sa impinga exploatarea omului atit de departe – asa cum au impins-o organizatiile statale comuniste. Un om poate sa aiba scrupule sau temeri; statul este o masinarie impresionanta, si daca este programat sa distruga, ea distruge fara sa-si puna problema morala. (Convorbiri cu Mihai I al României de Mircea Ciobanu)

În câțiva ani s-ar îndrepta totul cu un guvern făcut din oameni dispuși să-și pună viața, calitățile intelectuale, știința în slujba cetățenilor. În ani, nu în decenii.

Categoric, suntem rău plasați pe hartă. Décidément, nous sommes mal placés.

Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează! Dar îmi păstrez unicul drept care mi-a rămas după iluzii, după dezamăgiri, după revoltă – ultimul meu refugiu e dispreţul.

Pentru mine Vrancea este o „vatră, o „țară , una din acele fericite enclave care-şi păstrează peste secole şi chiar, poate, peste milenii înfățişarea neschimbată. Străjuite de cele mai multe ori de munți, ele stau neclintite în fața furtunilor şi a invaziilor de tot felul. De aceea Vrancea, ca şi Maramureşul de pildă, respiră o putere încă neirosită în înnoiri pripite, în supunere la presiuni exterioare menite să le schimbe rânduielile străvechi. Parcă şi peisajul are o frumusețe şi o demnitate aparte. La Soveja, odată, fermecată de înălțimea şi parfumul brazilor, am simțit nevoia să mă întind în iarbă ca să le văd vârfurile profilate pe cer. Mi-am înfipt mâinile în iarba parfumată de cimbrişor şi am privit cerul. Mă simțeam ca într-o altă lume, un om vechi într-o altă lume, mai aproape de natura nepoluată. Suiau în mine energii necunoscute, ca într-un Anteu Modern, revenit la sânul mamei Gea! Mă aflam în Vrancea bunicului meu, pe care am simțit-o întotdeauna a mea „cu neascunsă mândrie". Împlântată într-o istorie veche, după cum o arată cultura populară bogată şi originală, cu poeziile, legendele, obiceiurile, jocurile cu măşti, vatra aceasta care cântă încă pe strămoaşa Tudora Vrâncioaia şi pe „moșu Ştefan (Ştefan cel Mare), vatra aceasta a fost mândră şi harnică, cu oameni liberi, răzeşi mândri şi stăpâni pe bunurile lor. Vorbind despre viața sa, Simion Mehedinți, savantul geograf, scria despre sine „țăran pe care soarta l-a depărtat de viața sănătoasă a satului unde se născuse” (adică Soveja).