Salvatore Quasimodo

Salvatore Quasimodo, 20 aug. 1901 – 14 iunie 1968, poet, critic și traducător italian. Inițial un lider al poeților ermetici, a devenit, după cel de-al Doilea Război Mondial, un poet puternic care comenta  problemele sociale moderne. A primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1959. A trăit 67 de ani.

Influențat de ermetismul lui G. Ungaretti (Ape și pământuri, 1930; Oboi scufundat, 1932; Erato și Apollo, 1936; Și deodată e seară, 1942), a fost primul poet din generația sa care a cântat pentru un public mai larg epopeea Rezistenței și dificila cucerire zilnică a libertății (Zi după zi, 1947; Viața nu e vis, 1949; Pământul fără seamăn, 1958; A da și a avea, 1966).

Publicul preferă totuși poezia sa atemporală, unde activistul dispare în spatele estetului: Quasimodo cântă nostalgia unei întoarceri imposibile la origini, fie că este vorba despre copilărie sau de Sicilia natală, contopite în același mit. O nostalgie după Grecia antică, care i-a inspirat capodopera sub forma unei antologii a poeților greci (1940).

„Fiu de modești feroviari sicilieni, poetul s-a născut la Siracuza în august 1901, a peregrinat cu părinții săi prin diverse localități (…) și a făcut multă vreme studii tehnice, înscriindu-se chiar la Politehnică, dar abandonând-o și urmând cursurile Facultății de litere de la universitatea din Roma fără a-și lua vreodată licența (…). Vibrația umană a poeziei lui caută sferele orgolioase ale înălțimilor unde aerul e rarefiat și cuvintele capătă o claritate paroxistică, halucinantă. Iar tonul dialogal frecvent îi dă, în clipele de maximă tensiune, o rezonanță de oracol.” (Panoramă a poeziei universale și contemporane – A.E. Baconsky)

Opere principale:

Ape și pământuri (Acque e terre), 1930; Oboi scufundat (Oboe sommerso), 1932; Miros de eucalipt și alte versuri (Odore di eucalyptus, ed altri versi), 1933; Erato și Apollo (Erato e Apòllìon), 1935; Poezii (Poesie), 1938; Lirici Greci, 1940; Și deodată e seară (Ed è subito sera (Și deodată e seară), 1942; Cu piciorul străin deasupra inimii (Con il piede straniero sopra il cuore), 1946; Zi după zi (Giorno dopo giorno), 1947; Viața nu e vis (La vita non è sogno), 1949; Verdele fals și adevărat (Il falso e vero verde), 1954; Floarea “georgicelor“ (georgic: care se referă la agricultură sau la viața rurală; poezii relative la agricultură: Georgicele lui Virgiliu), Il fiore delle “Georgiche”, 1957; Pământul fără seamăn (La terra impareggiabile), 1958; Petrarca și sentimentul singurătății (Petrarca e il sentimento della solitudine), 1959; Toate poeziile (Tutte le poesie), 1960; Poetul și politicianul și alți înțelepți (Il poeta e il politico e altri saggi), 1960; Orfeo Anno Domini MCMXLVII (Orpheus Anno Domini MCMXLVII), 1960; Scrieri despre teatru (Scritti sul teatro), 1961; Nouă poezii (Nove poesie), 1963; Iubirea Galateei ( L’amore di Galatea), 1964; A da și a avea (Dare e avere), 1966.

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.