Războiul, am spus mereu, îi obligă pe oameni să-și schimbe standardele, indiferent dacă țara lor a câștigat sau a pierdut.
© CCC
Se va scufunda mireasma acră a teilor
în noaptea ploioasă. Va fi golit
timpul de bucurie, mânia sa,
acea mușcătură de fulger exploziv.
Rămâne întredeschisă indolența,
amintirea unui gest, a unei silabe,
ca un zbor ușor de păsări
printre aburi de ceață. Și încă mai aștepți,
nu știu ce anume, rătăcirea mea; poate
ceasul care să decidă, care să recheme
începutul sau sfârșitul: soartă egală,
de acum încolo. Aici negrul fum al incendiilor
încă mai usucă gâtul. Dacă poți,
uită acel gust de sulf
și de teamă. Cuvintele ne obosesc,
urcă din nou dintr-o apă blestemată;
poate inima ne rămâne, poate inima…
(Zi după zi)
Traducere: Nicolae Zărnescu
Nici-o blândețe nu mă-mplinește,
și în grea derivă e, zi după zi,
timpul care se preschimbă
în răsuflare de rășină aspră.
Un arbore se leagănă în mine
lângă țărmul somnoros,
aerul înaripat împrăștie
frunze amare.
Ajută-mă, îndurerat să înverzesc din nou,
mireasmă a copilăriei
care mi-ai cules mâhnita bucurie,
bolnavă deja de o secretă dragoste
de a se destăinui apelor.
Insulă matinală:
plămădește în lumina înjumătățită
vulpea de aur ucisă aproape de izvor.
(Eucaliptul)
Traducere: Nicolae Zărnescu