Nici-o blândețe nu mă-mplinește,
și în grea derivă e, zi după zi,
timpul care se preschimbă
în răsuflare de rășină aspră.
Un arbore se leagănă în mine
lângă țărmul somnoros,
aerul înaripat împrăștie
frunze amare.
Ajută-mă, îndurerat să înverzesc din nou,
mireasmă a copilăriei
care mi-ai cules mâhnita bucurie,
bolnavă deja de o secretă dragoste
de a se destăinui apelor.
Insulă matinală:
plămădește în lumina înjumătățită
vulpea de aur ucisă aproape de izvor.
(Eucaliptul)
Traducere: Nicolae Zărnescu