Cine iubeşte, acela se şi teme; iubirea este un vas al suferinţei; în iubire îşi au rădăcina suferinţele; renunţă la ele şi trăieşte fericit.
Nu poruncim naturii decat supunandu-ne ei. (Noul Organon)
Francis Bacon
Legile naturii sunt strict determinate si, neputand fi schimbate, oamenii trebuie sa li se supuna. Acest lucru nu înseamnă însă că oamenii sunt supusi naturii. Modalitatea propusă este aceea de a folosi legile naturii in folosul oamenilor. Astfel, respectand legile naturii, aceasta poate fi supusa vointei lor. Libertatea nu consta in absenta constrângerii, ci în utilizarea rațională a acestor constrângeri.
Bacon, prin aceasta fraza, subliniază faptul ca forta asupra lucrurilor provine din cunoașterea lor. Nu se poate obține ceva din partea naturii doar prin transmiterea dorintei. Natura trebuie studiata, înțeleasa pentru a fi folosita scopurilor dorite. Cunoașterea inseamna putere, deoarece permite acționarea asupra obiectului studiat, astfel încât sa se obțina ceea ce se doreste de la acesta.
La batranete obisnuintele noastre devin, ca si vinele, mai rigide. Numai principiile devin mai elastice. Dar aceasta elasticitate e tot un fel de scleroza.
Cand aspiratii ce au inca putere si tinerete in ele te parasesc dintr-o data intr-o dimineata, cand doruri si ganduri pline de vlaga te lasa pe neasteptate fara sa intelegi de ce, sa stii atunci ca-i toamna in sufletul tau; caci numai toamna cad si frunze verzi de pe ramuri…
Cand vezi sufletul curat si nevinovat al unui copil, iti vine parca sa zici, ca orice mama e o “nascatoare de Dumnezeu”.