Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate despre impacare cu sine"

Fiecare individ are în interiorul său o coaliţie, adică un război civil. Moartea este marele pacificator.

© CCC

Pentru unii oameni, imposibilul este imposibil. Într-o bună zi, se trezesc dimineața știind că nu vor ține niciodată luna în mâini și pacea deplină coboară asupra lor cu siguranță.

© CCC

Fericirea a ajuns la mine pe căi ocolite. Reţeta nu o pot da, pentru că sunt mulţi oameni care nu ar digera procesul de fabricaţie. Fericirea este probabil momentul acela scurt de extaz când întâlneşti un bărbat care îţi place sau îţi cumperi o geantă sau dai cu un parfum extraordinar. Genul ăla de fericire ţine puţin şi nu e durabil. Aş miza mai mult pe o pace interioară, care este rezultatul unei împăcări cu sine, cu destinul, aşa cum spuneau anticii este important să ne cunoaştem pe noi înşine, este excursia cea mai grea, pentru că o dată ce avem curajul să ne privim cu luciditate, urmează faza a doua, care este cea mai importantă, să schimbăm ce nu e bine pentru noi, în relaţiile cu ceilalţi sau cu destinul. Sunt lucruri care nu ne ies fiindcă nu ne sunt scrise şi nu le putem obţine cu forţa. Nicio viaţă nu este perfectă.

Atunci când vei găsi pacea în tine insuti, vei deveni genul de persoana care poate trăi în pace cu ceilalți.

© CCC

In impacarea cu sine insusi se afla acel dram de fericire pe care il spera omul pe pamant.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.