Chiar crezi că fizica cuantică are toate răspunsurile? Cu ce mă ajută pe mine că timpul și spațiul sunt unul și același lucru? Adică dacă întreb pe cineva cât e ceasul, îmi raspunde “6 km”. Ce-i asta?
Dacă până la urmă se dovedește că există Dumnezeu, nu cred că este diabolic. Cel mai rău lucru pe care-l poți spune despre el este că nu face lucrurile așa cum trebuie.
Să nu ai niciodată încredere în cineva care se scotocește prin buzunare ca să plătească nota. Dacă vrea să plătească nota, o plătește pur și simplu.
Azi, noi suntem la o răspântie. Un drum duce la disperare și la o lipsă cumplită de speranță. Celălalt duce la extincția totală. Să sperăm ca vom avea înțelepciunea să facem alegerea corectă.
Poți trăi o sută de ani dacă renunți la toate lucrurile care te fac să-ți dorești să trăiești o sută de ani.
Când eram copil, părinții mei se mutau adesea dintr-o casă în alta, dar eu i-am găsit de fiecare dată.
În politică, comunitatea urii formează aproape întotdeauna baza prieteniilor.
(Amintiri)
© CCC
În mijlocul conflictului de gusturi, savori și arome care mi-au zăpăcit complet bolta palatină, distingeam, într-un amestec bizar, zahăr, suc de vânat, ardei iute, vin, ouă și toate condimentele cunoscute; adăugarea unui pic de praf de pușcă nu mi s-ar fi părut imposibilă.
(Călătoria unei femei la Spitzbergen)
© CCC
Cu foarte mult timp în urmă, o burgheză foarte bogată s-a gândit să construiască o biserică pe cheltuiala ei. Când biserica a fost zidită, a adăugat lucrării sale evlavioase dorința nebunească de a trăi cât va dura monumentul ei. Dumnezeu i-a ascultat dorința. Au trecut mai bine de trei secole de atunci, iar femeia încă trăia; dar decrepitudinea ei ajunsese într-un asemenea grad, încât nu mai vedea, nu mai auzea, nu se mai mișca, nici măcar nu mai respira. A fost întinsă într-un cufăr mare de stejar, lângă care un preot veghea constant. În fiecare an, la aniversarea întemeierii bisericii ei, un suflu de viață reînvia această perpetuă muribundă și își recăpăta suficientă putere pentru a întreba: „Biserica mea este încă în picioare?” La răspunsul afirmativ al preotului, ea suspina trist, spunând: „Mă rog lui Dumnezeu să fie distrusă din temelii! Aș putea să mor atunci…” Și recădea în imobilitatea ei.
(Călătoria unei femei la Spitzbergen, Legendă populară culeasă de Léonie d’Aunet în Insula Falster, Danemarca)
© CCC