În ziua în care mi-am pierdut pașaportul, va scrie Zweig, am descoperit că pierzându-ți țara, pierzi mai mult decât o bucată de pământ înconjurată de granițe.
(Stefan Zweig)
© CCC
Nu intri niciodată singur în Academia Franceză. Intri în ea cu umbrele dragi ale celor care nu mai sunt.
(Discurs de acceptare în Academia Franceză, 23 octombrie 2014)
© CCC
Se zvonise prin ziare
Că-n Irlanda e-ntr-un sat
Un bărbat grozav de tare.
Lordul John, prinzând de veste
Cine e şi de-unde este,
Pleacă-n grabă ca să vadă
Dacă e adevărat.
Ca mulţi lorzi de viţă veche
Din întunecatul Nord,
Lordul John e-ntr-o ureche:
Fluieră pe drum şi cântă
Şi e cel dintâi la trântă.
Şi-i voinic fără pereche
Şi e cel mai tare lord.
A găsit în urmă satul;
Pe ţăran el l-a găsit
Ocupat cu măturatul
Curţii. Şi, ochindu-l bine,
Lordul drept spre dânsul vine
Şi descalică degrabă
Făr-a zice „bun sosit“.
Ş-apoi gata de luptare!
– „Tu eşti Willy Spucker?“ – „Eu.“
– „Spun că eşti grozav de tare
De ţi-a mers cuvânt prin lume,
Eu din Londra vin anume,
Să ne punem la-ncercare.
Trântă deci cu tine vreau!“
Willy Spucker se cruceşte,
Simte palmele că-i ard,
Leneş târnul şi-l propteşte;
Scuipă-n palme şi se-ntinde
Şi pe lord de brâu îl prinde,
Sus o dată-l răsuceşte
Şi-l azvârle peste gard.
– „O să stau acum cu tine
Să mă lupt… Mai vrei ceva?
Auzi tu, cu ce gând vine!“
Lordul John privind cu jale
Şi ținându-se de şale:
– „Să-mi azvârli, te rog, creştine,
Şi cel cal, să pot pleca!“
(Lordul John)
Nu începi să iubești o femeie până când nu poți concepe speranța – chiar și una foarte slabă și foarte vagă – de a o poseda. Dar dacă ai speranța de a poseda o femeie, este pentru că o crezi capabilă să cedeze, pentru că presupui că își poate uita îndatoririle. Nu o mai respecți. Deci iubirea se bazează pe dispreț.
(Vulturii Capitoliului)
© CCC
Stima sau dragostea unui bărbat: trebuie să alegi. În locul femeilor, m-aș consola cu această alternativă. „Dragostea este plăcută”, spune cântecul, care nu vorbește despre stimă. De asemenea, cred că femeile și-au luat partea lor cu mult timp în urmă. Stima, singură, este atât de săracă! Îți amintești povestea reginei din Saba care a venit să-i ceară lui Solomon să-i dea un moștenitor care să-i conducă statele? Îmi închipui că această prințesă ar fi făcut ceea ce se numește o glumă. Solomon, regele evreilor, i-ar fi răspuns: Frumoasă doamnă, nu pot să-ți pun decât stima mea la dispoziție; aș vrea ca ea să-ți poată da un fiu.
(Vulturii Capitoliului)
© CCC
Când un alt om de geniu, Lamartine, a publicat în Interviurile sale literare o critică foarte virulentă și foarte acerbă la adresa romanului Mizerabilii, încă îl văd pe Victor Hugo arătând cu degetul spre pamflet și spunând zâmbind: Încercare de mușcătură din partea unei lebede.
(În anul când a fost publicat romanul Mizerabilii, 1862, Lamartine avea 72 de ani și a mai trăit 7 ani. Hugo avea 60 de ani și a mai trăit încă 23 de ani. Hugo, dată fiind vârsta înaintată a lui Lamartine, se referea la pamfletul acestuia ca la un „cântec de lebădă”, care semnifică o ultimă interpretare sau un ultim act remarcabil care anunţă sfârşitul.
Mușcătura de lebădă este destul de puternică și dureroasă, dar nu într-un mod care să producă o traumă severă, ducând cel mult la o zgârietură însoțită de o sângerare ușoară.)
© CCC