Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "citate"

Nu te lăsa prins de obligaţii faţă de toată lumea – devii sclav, al tuturor, pe deasupra… Mai bine alţii să depindă de tine, decât să depinzi tu de unul singur. *

Am preferat întotdeauna bucuria, veseliei. Veselia este un fel de a te comporta, pe când bucuria este o stare a minţii. Veselia e de scurtă durată, bucuria e permanentă şi constantă. *

Când sufletul visează, el este şi scenă şi actor şi public. *

Cărţile sunt o avere, un testament al inteligenţei umane, menite trecerii din generaţie în generaţie, în folosul acelora care se vor naşte în viitor. *

Când cuvintele sunt puţine, ele atârnă mai greu. *

A vedea şi a simţi înseamnă a fi, a gândi înseamnă a trăi. *

Fii cu toţi amabil, dar în nici un caz familiar. *

Nu e cu putinţă să născoceşti ceva atât de original şi de incredibil care să nu fi fost deja spus de vreunul dintre filozofi. *

Există oameni care nu pot începe să iubească dacă nu au fost mai întâi umiliţi, şi tocmai ceea ce altora le trezeşte dezgustul, acestora le aprinde pasiunea. *

Un popor nu este decat ocolul pe care il face natura pentru a ajunge la sase-sapte oameni mari.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.