Adevaratele, suveranele genii triumfa prin dificultatile prin care altele sunt infrante.
Ceea ce voi numiti progres e pus in miscare de doua motoare: oamenii si intamplarile. Dar ceea ce e trist e ca din cand in cand e nevoie de ceva exceptional. Pentru evenimente, ca si pentru oameni, trupa obisnuita nu e de ajuns. Printre oameni e nevoie de genii si printre evenimente – de revolutii. Marile accidente sunt legea si ordinea lucrurilor, alcatuirea lumii nu se poate lipsi de ele.
Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.