Orice gand ascuns roade ca un vierme. Il simti, il vezi, te ingrozesti privindu-l, dar nu-l poti ucide decat spunandu-l altcuiva. Atunci ferestrele sufletului se deschid larg, iar in adancul lui patrunde soarele si bucuria. Cand nu-ti marturisesti gandurile, bune sau rele, esti inspaimantator de singur si nefericit. Poate numai din nevoia acestei marturisiri s-a nascut cantecul, care in esenta lui nu-i decat un indemn launtric de a deschide ferestrele si de a da glas pasiunilor.
Omul nu poate sa vrea decat ceea ce iubeste. Iubirea este la el unicul indemn pentru vointa si pentru orice stimulent si mobil in viata.
Nu e semn de intelepciune sa ne judecam numai dupa faptele noastre dinafara: trebuie rascolit pana in adanc si vazut ce indemnuri ne pun in miscare.
Binele, ca si raul, se afla permanent in noi. Sunt doua elemente care stau alaturi, se pandesc si se incaiera, fara ca vreunul sa vrea sa ramana invins. Cand unul ne indeamna spre dreapta, celalalt ne ademeneste spre stanga. Unul ne impinge inainte si altul ne smuceste inapoi…intre ele sta sufletul nostru, care nu prea stie de al cui indemn sa asculte.
Nevoia indeamna chiar si lenea.
Ignaviam quoque necessitas accuit.
(Curtius, Historia Alexandri Magni)