Se intampla foarte rar ca niste cuvinte afirmative si precise, rostite de o persoana cu autoritate, sa nu influenteze intr-un fel oarecare mintea celui ce le asculta.
Inima si mintea; cei doi poli ai soarelui aptitudinilor noastre: una fara alta, fericire pe jumatate.
Nevoia de a intelege lumea si propria sa existenta e pentru mintea omeneasca o nevoie organica in toata puterea cuvantului. Ce e, de unde vine si in ce scop exista lumea, care e rostul intamplarilor ei si, in sfarsit, care e intelesul propriei lor vieti, iata intrebarile ce au framantat pe oameni, sub forme mai mult sau mai putin limpezi, inca din momentul in care s-au trezit intr-insii puterile sufletesti ce ii deosebesc de animale.
Va veni, va veni cu siguranta vremea aceea a desavarsirii, cand omul, cu cat va fi mai incredintat in mintea lui de apropierea unui viitor mai bun, cu atat mai putin va avea nevoie sa-si caute in acest viitor motivele actiunilor sale; atunci el va faptui binele pentru bine, si nu pentru ca nu stiu ce arbitrare rasplati sunt stabilite, care si-au avut alta data rostul unic sa-i fixeze si sa-i intareasca privirea sovaitoare spre a putea descoperi rasplatile intrinseci, mai bune, ale binelui.
Frumuseţea vieţii constă în descoperirea miracolului în toate formele materiei care ne înconjoară şi ne alcătuieşte. Sublimul vieţii este imaginaţia, forţa minţii şi a sufletului prin care putem construi noi miracole ce au la bază arhetipul creaţiei divine.
Oamenii cu adevarat viteji simt la apropierea primejdiei, pe care o ghicesc, o exaltare care le ascute in chip desavarsit simturile si mintea.
Ah! Sa coboare-n sine insusi, nu-i da prin minte nimanui:
priveste fiecare traista ce-o poarta cel din fata lui.
”Cunoaste-te pe tine insuti” – e un precept minunat si folositor; pacat numai ca celor vechi nu le-a venit in minte sa ne spuna si cum sa facem ca sa folosim acest precept.