Pe oamenii necinstiti ii infraneaza de la rele teama, nu mila.
Metus improbos compescit, non clementia.
Orice fapta care poate fi luata ca o pilda rea nu place chiar aceluia care a facut-o. Cea dintai pedeapsa este ca omul, fiindu-si singur judecator, nu se iarta pe sine, chiar daca el a castigat de pe urma judecatorului necinstit care a dat sentinta.
E greu ca un om foarte necinstit, sa aiba destula minte; inteligenta dreapta si patrunzatoare te duce, in sfarsit, la regulile de purtare, la cinste, la virtute. Celui care se indarjeste in ce e rau, ca si in ce e neadevarat, ii lipseste judecata si patrunderea.
Cine-i necinstit nu se bucura niciodata de salvare.
Vir sine virtute, semper manet absque salute.
Omul necinstit poate sa-si amane pedeapsa, dar nu poate scapa de ea.
Poenam moratur improbus, non praeterit.
Este necinstit cel ce beneficiaza de o binefacere si nu stie sa raspunda la fel.
Improbus est homo qui beneficium scit accipere et reddere nescit.
(Plautus, Persa)