Viata linistita si senina are un singur drum, si acela numai prin virtute trece.

Nobilitas sola est atque unica virtus. Virtutea este singura si unica noblete. (Juvenalis, Satirae)

Numai o intrebuintare rara duce la placere.

Trebuie sa-ti cunosti masura si sa tii seama de ea, atat in lucrurile cele mari, cat si in cele mici.

Nimeni nu crede indeajuns ca greseste atat cat i se ingaduie. Atat de mult isi iarta fiecare siesi.

Fericita intelepciune ne-a dezbracat incet, incet, de foarte multe vicii si greseli: si ea cea dintai ne invata pe toti ceea ce este bine.

Nici durerea, nici rana unui barbat nu trebuie sa para ca sunt prea mari.

Omul cuminte pune hotar chiar si in lucrurile cinstite.

Unica noblete nu-i sub cer decat virtutea.

Numai fapta vietii tale strange faima-n viitor.

Mare e intelepciunea, nu zic ba, a-nvataturii scrise-n sfintele hrisoave. Insa eu socot ca este deopotriva de fericit cel ce invatand sa-ndure neajunsurile vietii are ca dascal iscusit viata insasi.

Razbunarea este intotdeauna placerea unui suflet mic, slab si fara vlaga.

Numai flacara virtutii este unica noblete… Ale sufletului daruri nazuinta mea le cata... daca vorba ca si fapta-ti om de bine te arata, daca pretuiesti dreptatea, nobil pentru mine esti.

Cand natura ne-a dat lacrimi, semn a fost si marturie ca ne-a semanat in inimi bunatate, duiosie, chintesenta de simtire dintre toate cate-avem.

Suferinta incercata de un barbat dintr-o bucata nu ar trebui sa fie mai sfredelitoare decat o ingaduie masura, nici mai mare decat rana.

Orice fapta care poate fi luata ca o pilda rea nu place chiar aceluia care a facut-o. Cea dintai pedeapsa este ca omul, fiindu-si singur judecator, nu se iarta pe sine, chiar daca el a castigat de pe urma judecatorului necinstit care a dat sentinta.

O mare blandete sufleteasca, iata darul pe care natura marturiseste ca l-a facut omenirii, dandu-i lacrimile.

Faptul ca nu gaseste indurare in propriii sai ochi este cea dintai pedeapsa pentru vinovat.

O, Zeita a Norocului, desarta e puterea ta divina, cand ni-e data intelepciunea. Noi, da, numai noi te facem, prin dorinte nesabuite, Zeita-atotstapanitoare si te asezam in ceruri.