Citate despre Constiinta

O, Zeita a Norocului, desarta e puterea ta divina, cand ni-e data intelepciunea. Noi, da, numai noi te facem, prin dorinte nesabuite, Zeita-atotstapanitoare si te asezam in ceruri.

Constiinta e vocea sufletului, patimile sunt vocea trupului.

Conștiință! Conștiință! Instinct divin, nemuritor și voce cerească. Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), Emile sau Despre educație "Conştiinţă! Conştiinţă! Instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii." Istoricul sau etnologul, observând diversitatea obiceiurilor, concluzionează că moralitatea este relativă la cultură, dependentă de educație și variabilă în funcție de vremuri. Dar perspectiva filosofului tinde să depășească această eterogenitate. Nu există oare, în centrul fiecărei evaluări morale, o conștiință universală a binelui și răului? Răspunsul la această întrebare necesită, potrivit lui Rousseau, să ne consultăm în primul rând inimile, pentru a garanta onestitatea judecății noastre. Adâncul sufletului nostru adăpostește într-adevăr un principiu înnăscut al dreptății și virtuții, în care trebuie să avem încredere. Aceasta este conștiința, o facultate pe care natura a pus-o în fiecare dintre noi și care, prin adevărul său instinctiv, depășește toate recomandările societății sau ale rațiunii. De exemplu, vocea ei este cea care se face auzită atunci când suntem acceptabili în ochii celorlalți, dar, în ochii sufletului nostru, nevrednici. Desigur, cu condiția să permitem acestei facultăți divine să se exprime în noi și să ascultăm judecata sa infailibilă. Iubirea binelui și aversiunea față de rău sunt astfel experimentate înainte de a fi învățate. Dar această voce cerească care ne îndeamnă să ne ridicăm deasupra noastră este adesea înăbușită de interesele noastre egoiste... sau chiar ascunsă de educația noastră. De aceea, în instrucțiunile sale pentru Émile (în tratatul Émile sau Despre educație), Rousseau recomandă în mod neașteptat ca tânărul său elev să fie lăsat de capul său, sperând că natura sa îi va fi un ghid mai bun decât artificiile civilizației. În ceea ce privește supremația conștiinței morale, optimismul lui Rousseau poate fi temperat de remarca ironică a contemporanului său Diderot: „Vocea conștiinței și a onoarei este într-adevăr slabă atunci când măruntaiele țipă.” © CCC

Cand simtim remuscari pentru o fapta rea, nu durerea nemarginita a altora este aceea care ne displace, ci neplacerea pe care o simtim noi insine.

Faptul ca nu gaseste indurare in propriii sai ochi este cea dintai pedeapsa pentru vinovat.

Trebuie sa-ti cunosti masura si sa tii seama de ea, atat in lucrurile cele mari, cat si in cele mici.

Suferinta incercata de un barbat dintr-o bucata nu ar trebui sa fie mai sfredelitoare decat o ingaduie masura, nici mai mare decat rana.

Mergi unde vei vrea; vei gasi si acolo constiinta ta.

Constiinta e o facla care lumineaza inima si un judecator neadormit pe care omul il poarta intotdeauna cu el.

Nu exista nici un precept, chiar elementar, care sa nu fi prilejuit o indoiala si pretextul unei lupte ingrozitoare; insa biruinta finala a justitiei contra egoismului este fenomenul cel mai sigur si mai durabil al psihologiei, care demonstreaza izbanda constiintei si vadeste totodata puternica ei garantie.

Unica noblete nu-i sub cer decat virtutea.

Constiinta, unita cu recunoasterea slabiciunilor noastre si cu simtul datoriei sunt caracteristicile esentiale care deosebesc pe om de animale.

Unele ascunzisuri ale sufletului sunt usoare ca niste umbre: dispar indata ce incerci sa le luminezi…

Cea mai coplesitoare forta majora sub presiunea careia suntem uneori constransi sa lucram este propria noastra constiinta.

Originea constiintei: oare constiinta nu a aparut ca o autoconfesiune a unui defect pe care ne e rusine sau frica sa-l declaram social? Se stie ca societatea inseamna represiune si constrangere la respectarea anumitor valori. Dar oamenii au pacate: abateri de la morala, insuficiente fiziologice, decaderi intime, momente abjecte de umilinta, de oroare. Toate emotiile tind la expansiune. Dar aceste vicii sau insuficiente nu pot fi spuse nici celui mai bun prieten. Cu cine sa vorbim de ele, fiindca nu suntem siguri de comprehensiunea completa, indiscutabila, a nimanui. Exista un singur prieten, care tolereaza totul, care intelege si ne justifica. Acela suntem noi insine. A inceput atunci discutia cu acel excelent prieten care suntem pentru noi. Lui ii putem face orice confesiune: putem fi siguri ca nu va spune nimanui nimic, ca nu va trada secretul. Constiinta e autoconfidentă.

Facultatea noastra de a judeca inseamna o simpla contributie a experientelor ancestrale de-a lungul secolelor, contributie necontrolata si transmisa noua de legile multiple si capricioase ale ereditatii…transformismul, ale carui legi domina totul, domina in acelasi timp si evolutia constiintei umane.

Mai bine o constiinta linistita decat un destin prosper. Prefer un somn bun decat un pat bun. (Ruy Blas) © CCC

Avem fiecare in inima un Dumnezeu - constiinta noastra.

Numai o intrebuintare rara duce la placere.

Constiinta este un instrument de precizie de o sensibilitate extrema. © CCC