O, Zeita a Norocului, desarta e puterea ta divina, cand ni-e data intelepciunea. Noi, da, numai noi te facem, prin dorinte nesabuite, Zeita-atotstapanitoare si te asezam in ceruri.
Nimeni n-a ispravit niciodata conflictele cu constiinta sa…Desteptarea constiintei e maretia sufletului.
Omul cuminte pune hotar chiar si in lucrurile cinstite.
Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric, si pana in zori tot dau ocol orasului, nestiind incotro s-apuce; instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le zapaceste…
O mare blandete sufleteasca, iata darul pe care natura marturiseste ca l-a facut omenirii, dandu-i lacrimile.
Avea cu dansul un aprig luptator: constiinta.
Cea mai coplesitoare forta majora sub presiunea careia suntem uneori constransi sa lucram este propria noastra constiinta.
Cand simtim remuscari pentru o fapta rea, nu durerea nemarginita a altora este aceea care ne displace, ci neplacerea pe care o simtim noi insine.
Constiinta e o facla care lumineaza inima si un judecator neadormit pe care omul il poarta intotdeauna cu el.
Constiinta e vocea sufletului, patimile sunt vocea trupului.
Nu exista nastere a constiintei fara durere.
Unica noblete nu-i sub cer decat virtutea.
Adevarul pur si simplu nu are sens in afara de constiinta noastra.
De-as avea curajul sa povestesc altora adevarul pe care n-am curajul sa mi-l spun mie insumi.
Numai flacara virtutii este unica noblete…
Ale sufletului daruri nazuinta mea le cata...
daca vorba ca si fapta-ti om de bine te arata,
daca pretuiesti dreptatea, nobil pentru mine esti.
La rasaritul soarelui pare ca se trezeste constiinta Universului.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.