Și vine o altă vârstă, când ne punem problema cum să ajungem la îndepărtata stea, la Luceafărul nostru? Ca să ajungi la stea trebuie, ca orice grec antic, să treci prin Hades? În doctrina orfică a grecilor antici, Hadesul – similar iadului – este un pasaj infernal de trecere (e Infernul însuşi), pasaj prin care cei iniţiaţi, curăţaţi de păcate, vor depăşi toate capcanele şi vor trece dincolo, în Câmpiile Elizee: un fel de Rai al creştinilor, similar cu Universul initial al hinduşilor. Şi când va fi românul iniţiat?
Zborul cosmic este desigur o uimitoare performanţă, deoarece supune voinţei noastre de înălţare nişte legi ale naturii; dar nu în sensul învingerii gravitaţiei este generat sublimul, ci în sens spiritual. Vrem să depăşim spiritul de greutate, să trecem peste forţa negativă ce ne atrage spre micime, spre lut. Una este zborul de ordin pur fizic, şi alta zborul spiritual, fapt recunoscut şi de Rilke în Sonetul către Orfeu (I, 23). Soluţia înălţării o găsim şi în “Amintire”, în acea amintire a originii divine a omului şi obligaţiei sale de a se purifica (prin adăpare de la izvorul Mnemosynei – opusă Uitării sau Lethei care îi permite să se lase pradă plăcerii de moment).
Odată ce o femeie și-a iertat bărbatul, nu trebuie să-i reîncălzească păcatele la micul dejun.
I-au lasat omului toate pacatele pe care i le-au gasit si nu i-au luat nici unul. In loc sa-i faca un chip grozav sau ridicol din pacatele lui, ca sa-l poata indrepta, i-au scornit ideea unei perfectiuni si a unui eroism de care nu-i capabil, si l-au indemnat la imposibil. Asa, inteleptul care nu e, sau nu-i decat inchipuit, se gaseste de la sine deasupra tuturor intamplarilor si relelor; cerul si pamantul se pot pravali fara sa-l duca in caderea lor, el va ramane neclintit pe ruinele universului, pe cand omul, care-i adevarat om, isi iese din fire, striga, dispera, isi pierde suflarea pentru un caine sau un vas ce s-a spart.
Cel mai mare inamic al lucrurilor care au un pret pe lume nu sunt pacatele – caci viciile isi au si ele pretul lor -, ci deprinderea. Dusmanul de moarte al sufletului este hartuiala de fiecare zi.
Cand cineva persifleaza morala, sunt toate posibilitatile sa fie om de treaba. Dar cand cineva predica necontenit morala, sunt toate posibilitatile sa fie un om plin de pacate.
Spiritul de moderatie si oarecare intelepciune in viata ii lasa pe oameni in obscuritate: le trebuie merite mari pentru a fi cunoscuti si admirati sau, poate, pacate mari.
Denigrarea de sine ascunde in ea o anumita voluptate. Cand ne denigram singuri avem impresia ca nimanui nu-i mai este ingaduit sa ne acuze. Spovedania, si nu preotul, acorda iertarea pacatelor.