Precum aduce-n sârg cu sine
Spre ţara de-unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oştiri străine,
Aşa vedeam un vânt grăbit
Cu norii după el cum vine.
Urlând le cârmuia cărarea
Purtându-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Şi mii de lupi şi mii de corbi
De-a valma să-nspăimânte zarea.
Silit-au codri mari să mugă
Şi-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cânt de rugă,
Trăsniră, şi-un potop era
Urgia ce-au făcut-o-n fugă.
Cu ei o noapte-nfricoşată
Ca iadul peste văi trecu:
Dar însăşi parcă-nspăimântată
De-atâta spaimă ce făcu,
De-abia veni, pierind deodată.
S-a dus cum a venit. Departe
Spre-adâncul orizont s-a dus
Şi spaime-acum pe-acolo-mparte.
Şi iar s-a luminat pe sus
Şi râde soarele lui marte!
(Furtuna primăverii)
Înțelepciune este să respiri
Ușor, și după lacrimi să zâmbești,
Petalele ce cad din trandafiri
Și nu s-aud când mor, să le iubești.
Privește pomii drepți din bătătură –
Ei cată totdeauna către cer,
Și-n ruga lor cea verde parcă cer
Mai multă ploaie, mai puțină ură.
Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
Poate ’naintea spicelor să cazi,
Stăpâni când nu suntem decât pe azi,
Nu te gândi la mâine, nici la ieri.
(Înțelepciune)
O mână-ascunsă scrie și trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o să șteargă vreun cuvânt.
Nici lacrimile tale nu pot să șteargă-un rând.
(Rubaiate)
Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară,
Din ghiocei îți fac o cingătoare,
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.
Te-ncalț cu pantofiori de toporași,
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.
Și gata! Nu mai am, știi bine
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am, la Dumnezeu sunt toate.
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El să ți le dea!