Victoria omului nou asupra celui vechi trebuie sa devina definitiva. Inainte si tot mai sus sa ne duca avantul nostru catre mai bine, catre o infratire definitiva a fiilor aceluiasi pamant…Pas cu pas, omul — omul in intelesul cel mai bun al cuvantului — si-a castigat dreptul de a exista, strabatand prin milenii o cale cotita, totusi o cale de ameliorare a speciei. Incet si penibil, spiritul s-a desfacut de cele materiale, ca o calauza catre ultima etapa de alinare a dusmaniilor si urii, de asezare pentru totdeauna a pacii si a prieteniei intre indivizi si popoare. Credinta aceasta ma tine inca in viata, ea va avea putere si impuls si dupa ce fiinta mea va trece. Viata se alimenteaza din moarte; putem trai in copiii nostri, daca-i vom patrunde de lumina, de soarele acestui ideal.
Inca nu a apus soarele tuturor zilelor.
Nondum omnium dierum solem occidisse.
(Livius, Ab Urbe Condita)
Pentru inimile care au suferit multa vreme, bucuria e asemanatoare cu roua pentru pamanturile parjolite de soare; inima si pamantul sorb ploaia aceasta binefacatoare care cade peste ele, iar dinafara nu se vede nimic.
Cei ce exclud prietenia din viata par a lua soarele din lume.
Solem ex mundo tollere videntur qui amicitiam e vita tollunt.
Indrazni-va cineva sa afirme ca soarele e fals?
Solem quis dicere falsum audeat?
(Vergilius, Georgica)