Doua lucruri umplu sufletul cu vesnic noua si adanca admiratie si veneratie cu cat mai des si mai staruitor gandirea umana se indreapta spre ele: cerul instelat deasupra mea si legea morala in mine.
(Critica rațiunii practice)
In cateva secunde incepusem sa o venerez. A o privi in fata era aproape de neindurat. A gandi ca o sa vina cu mine acasa, ca o sa accepte viata pe care i-o puteam oferi eu, parea incredibil. Cerusem o femeie si mi se daduse o regina.
Dacă Socrate ar intra în cameră, toţi ne-am ridica în picioare ca să-i dăm cinste, dar dacă ar intra Isus Hristos, i-am cădea cu toţii la picioare.
In fata zeilor si a oamenilor cu judecata, patria este mai pretuita, mai sfanta, mai respectata decat mama, decat tata, decat toti stramosii. Pentru patrie, chiar cand ne supara, trebuie sa avem veneratie, supunere si ingrijire.
Imaginatia…ea face frumusetea, justitia si fericirea, care sunt totul in lume…Cine imparte reputatie? Cine ofera respect si veneratie persoanelor, operelor, celor mari, daca nu imaginatia? Cat de neindestulatoare sunt toate bucuriile pamantului fara asentimentul ei.
Este atat de amar si de deprimant sa vezi ceea ce in taina sufletului tau esti convins a fi adevarul si dreptatea, batjocorit si palmuit…sa auzi cum este defaimat cu cuvinte triviale si sa nu poti face nimic, nimic altceva decat sa iubesti acest adevar cu inca si mai multa fidelitate, sa ingenunchezi cu inca si mai multa veneratie in fata lui.