Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "visuri"

Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii!
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Însetaţi după plăceri!

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut.

(Trenul vieții)

…Simplul fapt de a visa este foarte important. Vă doresc vise care să nu se mai sfârșească și dorința înversunată de a realiza câteva dintre ele. Vă doresc să iubiți ce trebuie iubit și să uitați ce trebuie uitat. Vă doresc pasiuni, vă doresc tăceri. Vă doresc cântece de păsări când vă treziți, râsete de copii. Vă doresc să respectați faptul că ceilalți sunt diferiți, pentru că meritul și valoarea fiecăruia trebuie adesea descoperite. Vă doresc să rezistati impasului, indiferenței, trăsăturilor negative ale timpului nostru. Vă doresc să nu renunțați niciodată la căutare, la aventură, la viață, la dragoste, căci viața este o aventură magnifică și nici un om rezonabil nu trebuie să renunțe la acestea fără a duce o bătălie crâncenă. Și, mai ales, vă doresc să fiți voi înșivă, să fiți mândri de voi și fericiți, pentru că fericirea este adevăratul nostru destin.

Urăile lui Jacques Brel: despre vise, viață și fericire  (1 ianuarie 1968, radio Europe 1, Franta)

© CCC   Published on: Feb 2, 2014

Asa se manifesta vesnicul proces de maturizare al omului, prin aceasta dorinta de a-si implini visurile din tinerete.

Cateodata, a iubi =  “vouloir admirer sans connaitre”. Si totusi, cate lucruri ai vrea sa stii. Si cate nu. Autoiluzie exhaustiva. Ocazie a unei cascade de visuri pe marginea unei negrait de frumoase aparitii si treceri.

Prin dorinta de a-si indeplini visurile din tinerete, se manifesta vesnicul proces de maturizare a omului.

Cea mai mare aventură pe care o poţi avea vreodată este aceea de a trăi viaţa din visurile tale.

The biggest adventure you can ever take is to live the life of your dreams.

© CCC

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.