Nu esti mandru cand te gandesti ca zeii, obisnuiti cu lumina si vesnicia, daca s-ar cobori pe pamant n-ar putea suporta greul acestei vieti, in vreme ce tu invingi si nazuiesti spre culmi?
Munca ii e prielnica omului. Il scoate din propria-i viata, ii intoarce privirile de la sine, il impiedica sa-l cerceteze pe acel altul care-i el si care-i face ingrozitoare singuratatea. E un leac al eticii si al esteticii. Munca mai are nepretuitul dar de a ne mangaia desertaciunea, de a amagi neputinta si de a ne insufla speranta intr-o intamplare fericita. Ne inchipuim ca prin ea ne inraurim soarta. Pentru ca nu pricepem legaturile firesti, care ne inlantuie propria sfortare de mecanica universala, ni se pare ca sfortarea aceasta e indreptata spre al nostru folos, impotriva restului. Munca ne da iluzia vointei, a fortei si a independentei. Ne indumnezeieste in ochii proprii. Face din noi, sub propria-ne privire, eroi, genii, demoni, demiurgi, zei, Dumnezeu.
Gandirea – acea splendida forta care in clipele de oboseala plasmuieste zei, iar in momentele de plenitudine ii darama.
Omul curajos nu depinde de zei, stie el insusi sa traiasca si sa moara; in fata destinului el este acelasi, fie ca il cunoaste sau nu.
Astfel trebuie sa vorbesti cu oamenii, ca si cand ar auzi zeii; astfel trebuie sa vorbesti cu zeii, ca si cand ar auzi oamenii; sa nu cerem de la zei ceea ce ar fi rusinos sa destainuim oamenilor.
Incape oare atata manie in sufletele zeilor?
…Tantaene animis caelestibus irae?
(Vergilius, Aeneis,)
Nici oamenii, nici zeii, nici stalpii librarilor nu au admis ca poetii pot fi si mediocri.
… mediocribus esse poetis
Non homines, non di, non concesere columnae.