Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea înlăuntrul genunchiului meu,
cer înlăuntrul umărului meu,
eu înlăuntrul eului meu.
(Semn 12)
În jurul eroului, totul devine tragedie, în jurul semizeului, totul, dramă satirică, iar în jurul lui Dumnezeu, totul devine – ce? Poate că “lume?”
(Dincolo de bine și de rău, 1886)