Citate de John S. Mill

Nobletea fara merit personal e sterila.

Netrebnicii sunt întotdeauna sociabili şi principalul semn după care se poate recunoaşte un om cu o oarecare noblețe de caracter este plăcerea neînsemnată pe care o are în compania altuia. (Aforisme)

Scopul ultim pentru care merita a fi dorite toate lucrurile (fie ca avem in vedere binele nostru propriu sau acel al altora) este o existenta lipsita, cat e cu putinta, de durere si bogata, cat se poate mai mult, in bucurii.

Unica noblete nu-i sub cer decat virtutea.

Nobletea eului consta in ridicarea deasupra lui insusi.

Daca trebuie sa vorbim despre ceva "Sfant", atunci sfanta este numai nemultumirea de sine a omului si dorinta de a fi mai bun decat este. Sfanta este ura lui impotriva vestigiilor unei vieti mediocre, pe care el insusi a plasmuit-o; sfanta este dorinta lui de a starpi de pe fata pamantului invidia, lacomia, crimele, bolile, razboaiele si orice vrajba intre oameni; sfanta este munca lui.

Omul nu are un semn mai convingator al nobleţei sale decât un anumit zâmbet subtil, tăcut, ce implică de fapt cea mai înaltă filozofie.

Sângele nobil este un accident al norocului; faptele nobile îi caracterizează pe cei cu adevărat mari. © CCC

Ce este nobletea?... a vrea sa fii mai bun, mai drept, mai vrednic, mai curajos decat gradul comun atins pana atunci in aceste virtuti… Nobletea e o problema de atentie incordata la un orizont ideal intrezarit in viitor. Singurul sens al nobletei e cel revolutionar, cel eroic, adica cel etic. Ea se confunda cu legea progresului omenesc in nelinistea sa de vesnica imbunatatire.

Daca ne putem indoi ca un caracter nobil este intotdeauna mai fericit prin nobletea lui, nu poate fi nici o indoiala ca el ii face pe ceilalti oameni fericiti si ca lumea in general castiga imens prin el.

Urasc principiul aristocratic dupa care sangele albastru ar fi mai insemnat decat orice, si cred ca singura noblete pe care ar trebui sa o respectam, ca fiinte cugetatoare, este nobletea spirituala a celor intelepti si virtuosi, fara sa tinem seama de paternitatea trupeasca.

Simtim intotdeauna ca am putea sa ne opunem anumitor forte si, daca n-am face-o, ar fi o umilire a mandriei, a demnitatii noastre si a ravnei noastre catre perfectiune.

Cel mai mult sunt preţuite acele fapte nobile care rămân neştiute.