Citate de Nicolae Titulescu

Toata ratiunea noastra cedeaza in fata sentimentelor.

Politica imi apare ca o coordonare a stiintelor existente, din care va trebui sa izvorasca o stiinta noua: stiinta pacii.

Cuget (Gândesc), deci exist. - Cogito, ergo sum. (Discurs asupra metodei) René Descartes Cartezianismul desemnează o mișcare filosofică ce susține principiile și teoriile gândirii lui René Descartes (forma latinizată, Renatus Cartesius). Cartezianismul s-a evidențiat, mai ales, prin prima lucrare filosofică publicată în limba franceză, celebrul Discurs asupra metodei (1637), subintitulată "pentru a ne conduce bine rațiunea şi a căuta adevărul în ştiinţe”, ce expune trăsăturile fundamentale ale metodei sale. Adevăratul punct de pornire al filosofiei carteziene este dubiul. Descartes ne asigură că orice act de îndoială constituie manifestarea unui act de gândire. Oricât de numeroase ar fi erorile în care se angajează gândirea noastră, realitatea ei se impune ca un fapt indubitabil: Dubito cogito, cogito ergo sum (mă îndoiesc deci cuget, cuget deci exist). Descartes formulează descoperirea lui “cogito” în Discurs asupra metodei. La sfârșitul îndoielii, își dă seama că este imposibil să se îndoiască de gândire pentru că a te îndoi înseamna a gândi. Deci, dacă gândesc, înseamnă, în mod necesar, că exist. Formularea sugerează că existența este dedusă din gândire. În realitate, "exist", este deja în "cuget" prin pronumele personal "Eu" (cuget). În Meditații metafizice (Meditationes de prima philosophia, 1641), lucrare care se dorește mai riguroasă, ideea va fi dezvoltată mai pe larg, iar formularea lui “cogito” va fi într-o formă diferită: Ego sum, ego existo (Eu sunt, eu exist). Faima acestei formule îi ascunde originalitatea, căci nu este evident să deduci propria ființă din propria gândire. Cum poate conștiința să fie o dovadă a existenței noastre? Ambiția lui Descartes este de a obține un adevăr indubitabil. Cu toate acestea, materialitatea lumii exterioare, pe care o considerăm evidentă, de la sine înțeleasă, nu este atât de certă, după cum o demonstrează iluziile noastre optice sau chiar experiența obișnuită a visului, a cărei impresie de realitate este foarte convingătoare. În mod similar, familiaritatea pe care o menținem cu corpul nostru, deși pare a fi o dovadă mai concretă a ființei noastre, nu rezistă unei examinări atente, așa cum ilustrează relatările amputaților care experimentează senzații „fantomatice” în membrele lor. Prin urmare, nici lumea, nici corpul nu oferă un adevăr cert. Pe de altă parte, deși mă pot îndoi de orice, însuși actul de a mă îndoi și, prin urmare, de a gândi, este o realitate incontestabilă. Conținutul gândurilor mele, ceea ce îmi imaginez, memorez sau calculez, se poate dovedi fals sau iluzoriu. Totuși, acest lucru nu pune sub semnul întrebării prezența gândului meu, care rămâne fără îndoială. Chiar dacă aș afirma că nu exist, nu aș înceta să exist. De aceea, dacă gândesc (cogito), atunci sunt (ergo sum), adică exist, cel puțin în ceea ce privește conștiința. La Descartes, experiența gândirii întemeiază în acest sens, primul dintre adevăruri, chiar dacă, paradoxal, rămâne cel mai dificil de înțeles... poate pentru că este atât de intim legată de noi încât nici măcar nu o mai percepem. „Deci exist”? Totuși, nu trebuie confundată certitudinea existenței mele cu valoarea persoanei mele. „A fi” este un lucru, a exista ca o subiectivitate autentică este altceva. De aici și observația destul de amară a filosofului danez Søren Kierkegaard: „Majoritatea oamenilor sunt niște «Eu»-ri prescurtate; ceea ce natura a dorit să fie modelat ca un «Eu» este în curând tocit într-un simplu subiect la persoana a treia.”

 ***

Descartes a publicat lucrarea Discurs asupra metodei, în 1637, în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea. Patru ani mai devreme, la Roma, Galileo fusese condamnat de către Biserică pentru că a îndrăznit să contrazică acest adevăr bine stabilit de Biblie: Soarele se învârte în jurul Pământului, centrul lumii create de Dumnezeu. "Cuget, deci exist”, simbolizeaza gândirea carteziana, in loc de a o rezuma. Această afirmatie, ce pare o evidenta, pune bazele gândirii raționale. Mare cunoscator al clasicilor latini, filosoful s-a inspirat, probabil, din intuiția Sf. Augustin, în secolul al V-lea, care scria în Cetatea lui Dumnezeu: "Si enim fallor, sum" ("Căci, dacă nu mă înșel, exist"). In Discursul său, Descartes povesteste cum meditațiile sale l-au condus la a pune totul la îndoială, cu excepția unui singur lucru: "In timp ce voiam sa gandesc astfel, că totul era fals, trebuia in mod necesar ca eu, cel care gandeam, sa fi fost ceva. Și observând că acest adevăr, cuget, deci exist, era atât de ferm și atat de sigur, incat toate presupunerile cele mai extravagante ale scepticilor nu ar fi putut sa-l zdruncine, am considerat că l-as putea admite fără probleme drept primul principiu al filosofiei pe care o cautam." Angajandu-se să reconstruiască întreaga filosofie pe baze solide, Descartes pune în aplicare o îndoială metodică, constand in eliminarea a tot ce nu este absolut sigur. Astfel, descopera ca, deși simțurile și raționamentele sale il inseala adesea, rămâne adevarat faptul ca eu, cel care sunt pe punctul de a ma indoi, sunt ceva, altfel spus, eu exist. Această certitudine a propriei sale existențe devine de acum inainte un adevar fundamental, primordial, putand servi ca punct de sprijin pentru filosofia pe care o va dezvolta, considerata astfel ca exemplara pentru filosofia moderna, ce plasează subiectul în centrul construcției cunoasterii. Elaborand o metoda “pentru a ne conduce bine ratiunea și a cauta adevărul în științe", Descartes dorea să verifice prin raționament toate adevărurile pe care le prelua. Ca si Galileo, era convins, in secret, că si dacă am vedea clar Soarele rotindu-se, aceasta nu ar dovedi că el se rotește. Lucid in ceea ce priveste dificultatea demersului, i-a scris editorului său: "Chiar daca ar fi prea putini oameni in lume care ar fi capabili să inteleaga rationamentele mele, nu e vina mea, si ele nu sunt mai puțin adevarate pentru asta." Când parodia se amesteca... Mica fraza a devenit celebra, fiind parodiata sub toate formele. Astfel, aflat in mijlocul unui corpus foarte bogat, Paul Valéry a spus: "Uneori, cuget; și, uneori, exist"; iar Albert Camus: "Ma revolt, deci exist." [Corpus: culegere sau colecție de texte, documente, inscripții, legi etc.] © CCC

Rațiunea îi este dată omului pentru a-și putea da seama că nu-i servește la nimic. (Cerul n-are favoriți)

Rațiunea, facultate echilibrată, merge cu pași încrezători, dar sentimentul, facultate aproape divină, zboară și plutește în imensitate pe aripile iubirii. (Ore de filozofie) © CCC

A demonstra că ceva este raţional nu dovedeste întotdeauna ca este si rezonabil.

Démontrer qu'une chose est rationnelle ne prouve pas toujours qu'elle soit raisonnable.

Nu prin intermediul ratiunii, si cel mai adesea in pofida ei, se construiesc convingeri capabile sa zguduie lumea. Ce n'est pas avec la raison, et c'est le plus souvent contre elle, que s'édifient les croyances capables d'ébranler le monde. (Hier et Demain)

Daca vrei sa-ti supui totul, supune-te ratiunii. Daca te va stapani ratiunea, vei stapani pe multi.

Cand este contrazisa de ratiune, o stare de spirit poate constitui un pericol.

Este o veche idee faptul ca gandirea deosebeste pe om de animal. Sa ramanem la ea. Tot ceea ce omul are mai nobil decat animalul, o are prin gandire. Tot ceea ce este omenesc, este astfel numai in masura in care, in el, gandirea este activa... ratiunea stapaneste lumea.

Nu cunosc limita in setea mea de intelegere cu altii.

Gandirea e activitatea inteligentei, visarea e voluptatea ei.

Exista un domeniu in care sentimentul poate deveni un pretios aliat al ratiunii; este acela al intelegerii reciproce dintre popoare… omul nu poate fi strain de semenul sau prin simplul fapt ca il desparte o granita.

Rationamentul nu este altceva decat oglinda gandirii.

Ratiunea este metoda lenta si intortocheata prin care cei care nu stiu adevarul il descopera.

Functia suprema a ratiunii este sa arate omului ca unele lucruri sunt dincolo de ratiune.

Sunt multe lucruri care scapa ratiunii, iar acela care, pentru a intelege viata, se foloseste numai de ratiune e asemenea unui om care ar vrea sa apuce flacara cu clestele; ii ramane in mana doar un taciune fumegand, caci flacara s-a stins numaidecat.

Ideile nu mor odata cu aceia care le intrupeaza…Aceia care mor pentru o idee sunt eroi al caror testament consta in simplul cuvint: “continuati”.

Cand cauti comori, nu sapi in nori, ci in pamant.

Elanul creator nu cunoaste piedici… niciodata satisfacuti, niciodata descurajati.