Citate de Paul-Henri d’Holbach

Toata lumea se plange ca viata este scurta si ca timpul fuge repede, iar cei mai multi dintre oameni nu stiu ce sa faca cu timpul, nici cu viata.

Ni se spune ca Dumnezeu il pune pe rug pe cel rau, care nu poate nimic impotriva lui, intr-un foc ce va dura vesnic; si cu greu s-ar permite unui tata sa dea o moarte trecatoare unai fiu care ar compromite viata, cinstea si averea sa…Nu exista un tata bun care ar vrea sa semene cu tatal nostru din ceruri.

Un om indiferent fata de orice, lipsit de pasiuni, care isi este suficient lui insusi, n-ar mai fi o fiinta sociala.

Am un fond luteran puternic, iar părinții mei mi-au insuflat principii puternice. © CCC

Biblia nu știe nimic despre fizică, iar fizica nu știe nimic despre Dumnezeu. © CCC

Religia este substitutul la moda al credintei

Toate relele de care specia noastra este bantuita nu provin decat din erorile noastre, din interesele noastre, din interesele noastre rau intelese, din prejudecatile noastre, din ideile false pe care le avem asupra lucrurilor… omul a fost intotdeauna inselat de prejudecatile sale, de sperantele si de temerile sale.

Omul nu aduce la nastere nici bunatate, nici rautate, el aduce cu sine facultatea de a-si cunoaste nevoile, pe care este capabil sa le satisfaca el insusi, pasiunile mai mult sau mai putin vii, dupa organismul si temperamentul pe care natura i le-a daruit.

Sectarismul ii face pe oameni sa uite cu desavarsire adevarul simplu si evident ca omul este om.

Nu trebuie sa uitam ca mirarea sau, ca sa intrebuintam un cuvant mai expresiv, minunarea - izvorand din impresionabilitatea momentana a intelegerii - a constituit temelia religiozitatii primitive a omului.

Avem suficientă religie pentru a ne urî unii pe alţii, dar nu destulă pentru a ne iubi.

De-ale noastre păsuri, zeii nicicând n-au ascultat.

Cum se mai poate crede in acest batran Dumnezeu pe care il fauriseram pe de-a-ntregul dupa chipul si asemanarea noastra intr-o vreme in care universul se reducea la pamant, in jurul caruia totul se invartea.

Din copilărie, lumea supranaturală a fost evidentă pentru mine, la fel ca și prezența divină. Religia catolică în care am fost crescută se potrivea perfect cu riturile ei sacre, frumusețea, muzica și simțul adorației care au dispărut oarecum de atunci... Dar, urmând studii superioare de literatură clasică până la licență, am putut de asemenea, să descopăr și să explorez bogata filozofie a Greciei antice, precum și multe mituri fondatoare ale tradiției occidentale. Astăzi, mă simt atât neoplatoniciană, cât și creștină: de aceea îmi sunt dragi oameni precum Pico della Mirandola și Simone Weil. Dragostea mea pentru Hristos (dincolo de diferitele Biserici) și fidelitatea mea față de El sunt ireversibile, dar căutarea adevărului și mântuirea sufletului nu vin numai din religie, ele se bazează și pe o cunoaștere interioară, o asceză personală, o meditație răbdătoare, așa cum au predat filozofii greci, de la Pitagora la Plotin, prin Socrate și Platon. Iată, deci, ceea ce îmi ghidează și îmi hrănește existența: căutarea esențialului, aspirația la o cunoaștere superioară care să atingă realitățile cerești, dorința mistică de „viață perfectă” sau „viață divină”. Orice altceva este accidental sau secundar. © CCC

Religia, ca sursa de consolare, este un obstacol in calea adevaratei credinte si, in acest sens, ateismul este o purificare. (Caiete II) © CCC

Religia este o pavaza in calea experientei divine.

Numai omul bun, omul rational, omul util celorlalti poa­te spune cu adevarat: am trait. Nu inseamna a trai, ci a vegeta, daca nu contribui la fericirea semenilor.

Credinta intr-un Dumnezeu personal, care conduce totul spre bine si care intr-o alta viata pedepseste si rasplateste, nu este in fond decat o evadare din cruda realitate, o incercare neputincioasa de a inlatura ghimpele deznadajduit al existentei…cata putere si independenta ar castiga oamenii daca, avand mai multa incredere in ei insisi, ar cauta sa-si traiasca viata in concordanta cu ceea ce fiecare in parte, in clipele sale cele mai bune, ridica pe un piedestal ceea ce salasluieste mai bun in el, in loc sa-l desprinda de sine insusi, pentru a-l transmite unui Dumnezeu care vegheaza.

Pe masura ce un suflet se afunda in habotnicie, pierde simtul, gustul, nevoia, dragostea de realitate.

"Religia e un lucru sfant"... De ce acest prestigiu, aceasta imunitate? Un credincios e un barbat sau o femeie care crede in ceea ce spune un preot, si nu vrea sa creada ceea ce spune Renan sau Victor Hugo. Ce este oare sacru in asta? Ce diferenta e intre acest credincios si cutare prost care ar prefera literatura de foileton celei a marilor nostri poeti?