Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși: domeniu în care puțini oameni reușesc în ciuda tuturor încercărilor
Isus este cel care a spus aceste cuvinte, după ce a dat drept exemplu pilda oaspeților de la nunta fiului de imparat (care simbolizeaza Impărăția lui Dumnezeu):
“Caci multi sunt chemați, dar puțini aleși.” (Matei 22:14)
Unul dintre cei prezenti nu fusese invitat și, identificat prin faptul că nu purta haină de nunta, este expulzat din sala de petrecere. Acest intrus, care nu facea parte dintre cei aleși, este imaginea uzurpatorilor tuturor formelor credinței, cei care ofera schimbarea doar in exterior, dar care nu traiesc, în interiorul lor, realitățile Evangheliei.
“Şi, răspunzând, Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le: Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui; Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă, Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (Pilda nuntii fiului de imparat, Ev. Matei 22, 1-14)
© CCC
Costumul lui Adam sau Costumul Evei: nuditate; in naturalibus (in stare de nuditate completa).
In costumul, in tinuta lui Adam (Evei): a fi complet gol.
Originea: după ce au gustat din fructul cunoasterii, Adam si Eva au realizat ca erau complet goi.
"Omul și nevasta lui erau amândoi goi, și nu le era rușine." (Geneza 2:25).
Omul originar, omul de la inceputul istoriei trăia gol. Multe grupuri etnice traiesc astfel si in prezent. Nuditatea nu mai este un subiect tabu, dar cel mai adesea serveste cauze comerciale si nu dovedeste regasirea inocentei primordiale a „bunului sălbatic”, drag lui Jean-Jacques Rousseau.
Omul a fost creat nevinovat, dar si-a pervertit calea. Regasirea inocentei originare nu este o misiune imposibilă, dar oamenii nu mai au mijloacele necesare, iar pentru regasirea inocentei ar trebui sa se nasca din nou, asa cum Isus ii spunea lui Nicodim.
Astfel, daca la Hobbes, omul originar, „omul de la natură” este comparat cu animalele de pradă, fiind considerat „rău de la natură”, un adevărat „lup pentru oameni”, Rousseau presupune, prin faimoasa sa teorie a „bunului sălbatic”, că omul este bun, în starea sa originară, naturală şi primitivă, dar natura sa originar bună se perverteşte, odată cu dezvoltarea meşteşugurilor şi apariţia proprietăţii private generatoare de inegalităţi economice.
© CCC
A coborî brațele: a renunța, a abandona un proiect sau o actiune din lipsa de curaj, forta sau vointa
“Şi Moise i-a spus lui Iosua: Alege bărbaţi pentru noi şi ieşi, luptă cu Amalec; mâine voi sta în vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mâna mea. Aşa că Iosua a făcut precum Moise i-a spus şi a luptat cu Amalec; şi Moise, Aaron şi Hur s-au urcat până în vârful dealului.
Şi s-a întâmplat, când Moise îşi ridica mâna, că Israel era mai tare; şi când el îşi lăsa jos mâna, Amalec era mai tare.” (Exod 17:11)
In deșert, evreii aveau dușmani puternici si inarmati; pentru a se apăra, aveau nevoie de ajutor divin. Acest lucru se întâmpla atunci când Moise ridica brațele spre cer; din păcate, atunci când obosea, brațele sale fiind grele, acestea coborau si nu mai erau ajutati.
Această poveste este o imagine a faptului că omul nu poate face nimic singur împotriva adversitatii lumii, și, de asemenea, arată modul în care oamenii trebuie să-si pună propria inteligență în slujba lui Dumnezeu pentru calitatea vieții lor.
© CCC
A fi un țap ispășitor: a primi o pedeapsa, o mustrare în locul altcuiva
Expresia se referă la o hotarare in privinta sacrificiilor, conform careia, un țap tras la sorți era alungat în deșert după ce i se atribuiau, in mod simbolic, greseli, pacate ale poporului.
“Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustiu să-i dea drumul.” (Leviticul 16:22)
El este imaginea, în Vechiul Testament, a lui Hristos din Evanghelii:
…”tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mîntuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9:28).
© CCC
Sa te fereasca Dumnezeu!
Fereasca Dumnezeu; Doamne fereste!
Sa te fereasca Dumnezeu!: eventualitate pe care nu vrem sa o luam in considerare, sa o avem in vedere.
Aceasta modalitate de a lua pe Dumnezeu drept garant al alegerilor noastre este catalogata drept aroganta.
Ucenicul Petru folosește această expresie înainte de arestarea lui Isus:
<< Petru L-a luat deoparte si a inceput sa-L mustre, zicand: "Sa Te fereasca Dumnezeu, Doamne! Sa nu Ti se intample asa ceva!" >> (Matei 16:22)
Cu toate acestea, ideile sale, chiar dacă vin din sentimente bune pentru Isus, nu sunt idei ale lui Dumnezeu (vezi expresia “Necunoscute sunt caile Domnului.”) și Isus ii va spune aceste cuvinte dure: " Mergi înapoia mea, Satano!" ("Vade retro, Satanas"):
“Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi înapoia mea, Satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.” (Marcu 8:33)
© CCC
Iti vei câştiga pâinea prin sudoarea fruntii tale: obligaţia omului de a munci pentru a-si castiga existenta.
Origine: "Prin sudoarea fetei tale sa-ti manânci pâinea, pâna te vei intoarce in pamânt, caci din el ai fost luat; caci tarâna esti si in tarâna te vei intoarce. (Geneza 3:19)
Pâinea a fost considerata întotdeauna un simbol al muncii sau recompensa primita în schimbul muncii grele. Expresia "A-si câştiga pâinea cu sudoarea frunţii" inseamna a castiga hrana necesara existentei prin intermediul muncii.
A fi alb ca zăpada: a fi inocent, nevinovat
Culoarea alba, imaculata, evocă puritatea.
Textul de mai jos este extras dintr-un text al regelui David cuprins de remușcări dupa ce a facut sa fie ucis un om pentru a-si ascunde vina:
“Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada. (Psalmul 51:7)
Regele David s-a facut vinovat de doua pacate groaznice. Primul, a comis adulter cu Batseba, sotia vecinului sau, Urie. Apoi, a pricinuit uciderea lui Urie, pentru a-si acoperi pacatul.
In aparenta, David a iesit basma curata. El a continuat sa se inchine asa cum obisnuia. Isi ducea la indeplinire indatoririle sale de rege. Locuia in continuare in palatul regal. Nimic nu se schimbase in exterior - pana cand mesagerul lui Dumnezeu, prorocul Natan, l-a confruntat pe David cu pacatul sau. In acel moment al adevarului, destinul vesnic al lui David atarna in balanta. Prin harul lui Dumnezeu, David a dat raspunsul corect. El nu si-a gasit scuze si nu a incercat sa acopere nimic. El a recunoscut, "Am pacatuit." (2 Samuel 12:1-15).
Limbajul curent a integrat albul ca simbol al puritatii în expresiile sale:
- "o gâscă alba”: tanara naiva si prostuta, cu referire la vestalele romane care pazeau gâștele sacre ale Capitoliului din Roma.
- această expresie, care semnifica puritatea perfecta, apare in Legenda secolelor de Victor Hugo, atunci cand descrie infatisarea lui Boaz (din Cartea biblică numărul 8 – Cartea lui Ruth), un iudeu în vârstă.
© CCC
A fi o oaie rătăcită: a fi disidentul unui grup; persoană care se detașează de conduita și comportamentul general-acceptat de un grup de oameni.
Isus se prezintă ca fiind "păstorul cel bun", care "își dă viața pentru oile sale", cel care lasa celelalte nouăzeci și nouă de oi în pustiu pentru a merge să o caute pe a suta oaie care s-a rătăcit.
Astfel este iubirea lui Dumnezeu, el nu poate accepta să piardă chiar si ceea ce, omenește vorbind, ar putea părea neglijabil.
Creștinii sunt adesea reprezentati prin imaginea oii. Cea care se rătăcește, este cea care uită sau refuză să auda vocea păstorului.
Isus arată astfel că Evanghelia se adresează, nu numai "oilor din casa lui Israel" ci, de asemenea, lumii intregi.
“ Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc; iar ele vor asculta glasul meu și va fi o singură turmă și un singur păstor.” (Ioan 10:16); (Parabola pastorului - Isus, pastorul cel bun)
© CCC
Talmeș-balmeș
Un talmes-balmes (tohu-bohu): harababura, dezordine, invalmaseala; o situatie confuza si agitata, vacarm; mare confuzie, mare dezordine, de obicei însoţită de multe zgomote discordante.
Origine: in povestea Genezei, lumea, inainte de a fi creata de Dumnezeu, nu era decat singurătate şi haos. (Geneza 1:2)
Din limba ebraica veche, tōhū wābhōhū, nume pe care cărţile ebraice il dau haosului primordial, starii confuze a elementelor, stare care a precedat crearea lumii.
Avocatul diavolului: apărător a ceea ce este imposibil de apărat, apărător al unei cauze pierdute.
Advocatus diaboli se întrebuințează și pentru a caracteriza “un critic răutăcios”, dar este un sens impropriu.
Cuvântul avocat este folosit doar o singură dată în Biblie:
…”Și dacă cineva a păcătuit, avem un avocat (mijlocitor) pe langa Tatăl, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (1 Ioan 2:1)
Și Isus este cel care, singur, este responsabil de apărarea noastră. Acest lucru sugerează faptul că diavolul este imposibil de apărat. Imaginea acestui inger, inainte de a se converti in demon, este prezentata în cartea lui Ezechiel:
„Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine... De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău ţi-ai spurcat locaşurile sfinte; de aceea scot din mijlocul tău un foc care te mistuie şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc. Toţi cei ce te cunosc între popoare rămân uimiţi din pricina ta; eşti nimicit şi nu vei mai fi niciodată!” (Ezechiel 28:13)
© CCC
Advocatus diaboli - Expresii latine
Epoca antediluviana: epoca extrem de veche, invechita, perimata, care aparține unei epoci străvechi a omenirii. In limbajul cotidian, termenul este folosit pentru a se referi la orice perioada straveche și tulbure, pierduta in negura timpului.
Antediluvian (sau prediluvian) - care înseamnă "înainte de potop" - este perioada dinainte de glaciația cuaternară, menționată în Biblie, între Crearea Pământului și Potop (inundații catastofale care au înecat totul în afară de cele ce se aflau pe corabia lui Noe).
Termenul a fost introdus în geologia timpurie și a ramas în domeniul științei până in perioada târzie a epocii victoriene.
Origine: in cosmogonia biblică, perioada anterioara Potopului (Geneza, capitolele 1-6, exclusiv relatarea potopului). In Biblia creștină și Tora ebraică, perioada antediluviana (dinainte de potop) începe cu Creația, în conformitate cu Geneza, și se termină cu distrugerea tuturor formelor de viață de pe pământ, cu excepția celor salvate impreuna cu Noe în Arca.
Conform cronologiei lui James Ussher, din secolul al 17-lea, perioada antediluviana a durat 1656 de ani, de la Creatia din 4004 î.Hr. și pana la Potopul din 2348 î.Hr.
***
James Ussher (uneori scris Usher, 1581-1656), Arhiepiscop de Armagh al Bisericii din Irlanda și Primat al Intregii Irlande, între 1625 și 1656. A fost un savant prolific, devenit faimos dupa ce a publicat o cronologie care pretindea ca a stabilit data și ora Creatiei, ca fiind noaptea dinaintea duminicii de pe data de 23 octombrie 4004 î.Hr., în conformitate cu Calendarul iulian proleptic.
Primat: cel mai înalt grad în vechea ierarhie a bisericii ortodoxe și catolice.
Vârstă matusalemică sau bătrân ca Matusalem: foarte vechi, foarte batran ca Matusalem, simbol al vechimii, al longevitatii.
Origine: Matusalem este persoana cea mai în vârstă menționată în Vechiul Testament. Conform Bibliei, acesta ar fi trăit 969 de ani, numele său devenind un simbol al longevității. În limba ebraică, Matusalem înseamnă "cel care a alungat moartea". (Geneza 5:27)
Expresia „bătrân ca Metusalem” este inspirată din Biblie, mai precis, din Vechiul Testament. În Cartea Genezei, multe personaje au ajuns la vârste înaintate. Printre aceștia, Adam a trăit până la vârsta de 930 de ani. Set, al treilea fiu al lui Adam și al Evei, a murit la vârsta de 912 ani. Îl găsim și pe Noe, faimos pentru arca sa, care a trăit până la 950 de ani. Totuși, recordul longevității îi aparține lui Metusalem.
Menționat și în Vechiul Testament, Metusalem a murit la 969 de ani, așa cum se spune în Cartea Genezei, capitolul 5. Această vârstă îl face omul care a trăit cel mai mult. Din această idee provine expresia „la fel de bătrân ca Metusalem” pentru a descrie pe cineva sau ceva deosebit de bătrân.
Cine este Metusalem în Biblie?
Povestea vieții lui Metusalem se găsește în Vechiul Testament al Bibliei. Acesta a fost bunicul lui Noe, constructorul celebrei arce. Mai precis, Metusalem a fost fiul lui Enoh și al lui Edni. S-a născut în anul 687 e.n. La vârsta de 187 de ani, a avut un fiu pe care l-a numit Lameh. Cât despre moartea sa, aceasta a avut loc în timpul Potopului, deoarece doar familia lui Noe a supraviețuit acestui eveniment.
Deși vârstele morții la acea vreme par biologic imposibile, Biblia explică, de asemenea, că din vina oamenilor, Dumnezeu le-a redus speranța de viață la 120 de ani. Cu toate acestea, expresia „bătrân ca Metusalem” este cunoscută în întreaga lume.
Există și expresia, inspirată din Biblie, “bătrân ca Irod”. Irod nu a ajuns la vârsta lui Metusalem, dar a fost strămoșul unei lungi linii regale.
Aceasta este Apocalipsa – o situatie apocaliptica
E sfârșitul lumii, ceva teribil (de multe ori pentru a descrie o catastrofa climatica).
Inca o utilizare abuziva sau tendentioasa, din punct de vedere lingvistic, a unui termen biblic... "Apocalipsa" nu inseamna distrugere, ci revelatie.
E adevarat, revelația conține într-un roi de simboluri, în mod voluntar ermetice, anuntul de distrugere a lumii. Dar ea conține, de asemenea, și mai ales, promisiunea* unei lumi pure, perfecte, fără lacrimi, absenta "noptii", eternitatea și o filiație divină oferita celor al căror nume nu a fost șters din cartea vieții.
* "El (Dumnezeu) va şterge orice lacrimă din ochii lor si moartea nu va mai fi, si nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintîi au trecut.” (Apocalipsa 21:4).
© CCC
A ridica bratele catre cer: a se răzvrăti împotriva unui lucru, considerându-l nedrept.
“Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el, şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.” (Exodul 17:11-12)
Șocați de nedreptăți profunde, oamenii au privit spre Dumnezeu, intrebandu-se cum poate permite sa se intample astfel de lucruri. Uneori, nu au ridicat bratele, ci pumnul. Cu toate acestea, de multă vreme, oamenii au pus stapanire pe întreaga lume și sunt responsabili pentru multe lucruri rele.
Există și alte motive pentru a ridica bratele catre cer: ca un semn de abandonare a orgoliului de a ne crede capabili de orice, pentru a ne lasa in voia lui Dumnezeu și a ne baza pe ajutorul Lui, atunci cand am facut tot ce statea în puterea noastră; ceea ce relateaza povestea bătăliei de la Refidim, cand israeliţii, conduşi de Iosua, s-au luptat cu Amalec, iar succesul bătăliei a depins de ridicarea mâinilor lui Moise.
© CCC
A fi un suflet bun: a fi bun în fond
Sufletul este principiul viu din noi care ne permite să ne emotionam și sa simtim. In limbajul comun, termenul este folosit pentru a scuza o anumita imperfectiune fizica sau un aspect, uneori, mai putin atragator. Se poate, de asemenea, folosi pentru a exprima faptul ca interiorul unei persoane adauga valoare fizicului sau.
„Și Domnul i-a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfățișarea şi la inălţimea staturii lui, căci nu pe el l-am ales. Dumnezeu nu se uită la ceea ce se uită omul: omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7)
Se spune, de asemenea: "Are o inimă bună", pentru că în acest organ vital se situeaza, în limbajul uzual, sediul emoțiilor.
© CCC
A spune amin la toate: a aproba fără condiții, a fi un "yes man"
Sensul cuvântulului "Amin": "așa să fie."
Acesta permite credincioșilor:
- să se unească în rugăciune pentru o altă persoană, aproband astfel ceea ce a fost exprimat.
- să-și exprime acordul cu ceea ce cere Dumnezeu, ca de exemplu:
"Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urâciune înaintea Domnului, un lucru ieşit din mâini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns!" – Şi tot poporul să răspundă: "Amin!" (Deuteronom 27:15 la 26)
De remarcat o alta expresie apropiata: "da și amin", ceea ce înseamnă că se aproba fara discutie.
© CCC
Fructul oprit (interzis): lucru cu atat mai mult dorit, cu cat este interzis.
Origine: fruct reprezentat in mod tradiţional printr-un mar, cules de Eva din Grădina Edenului, si din care Adam a muşcat, în pofida interdicţiei lui Dumnezeu. (Geneza)
Fructul oprit/interzis este, în primul rând, în conformitate cu relatarea biblică a Genezei, fructul din pomul cunoştinţei binelui şi răului, plantat în mijlocul grădinii Edenului, care permitea cunoaşterea binelui şi a răului. După ce Adam şi Eva au mâncat din acest fruct, fructul interzis a devenit cel al pomului vieţii care le conferea nemurirea.
Turnul Babel: loc cosmopolit și poliglot (in care se vorbesc mai multe limbi); loc in care domnește confuzia in vorbire și in opinii.
“De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pămînt, și de acolo i-a împrăștiat Domnul pe toată fața pămîntului. (Geneza 11:9)
Relatarea biblică prezinta originea numărului mare de limbi ca fiind modul folosit de Dumnezeu pentru ca oamenii sa nu se inalte pana la El prin propriile mijloace și sa nu se mândreasca cu acest lucru. Pentru că ei vorbesc limbi diferite, sunt în imposibilitatea de a-l considera pe celălalt ca pe cel caruia trebuie să i se adapteze sau să-l accepte, si astfel, oamenii prefera sa se divizeze și sa abandoneze toata construcția comuna.
Localizarea probabilă a lui Babel (numele biblic al orasului Babilon) se apropie de teoria științifică a unei limbi unice de origine indo-europeană.
© CCC
Păcatul originar: greseala sau eroare iniţială intr-o situatie care a degenerat, care a luat o turnura grava.
Origine: păcatul comis de Adam şi Eva, şi stigmatizarea, în conformitate cu tradiţia creştină, tuturor oamenilor inca de la naştere. (Geneza)
Păcatul originar este o doctrina a teologiei creştine, care descrie starea degradată a omenirii de la Cădere (caderea din rai sau caderea in pacat), adică neascultarea poruncii lui Dumnezeu de catre Adam şi Eva, primele fiinţe umane create de Dumnezeu. Ea afirma că natura umană a fost prejudiciata, sau corupta prin acest păcat originar şi că fiecare fiinţă umană se afla într-o stare de păcat doar pentru că este urmaşa lui Adam. Uneori este numit primul păcat, păcatul lui Adam sau păcatul primilor noştri părinţi.
Alfa si omega: totul, începutul și sfârșitul
Alpha este prima literă a alfabetului grec, iar Omega, ultima.
Prin această imagine, Dumnezeu se autodefinește ca originea și destinația tuturor lucrurilor, prin eternitatea sa.
„Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, cel ce este, cel ce era și cel ce vine, cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1:8)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.