Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, şi exemplul acţiunii. Materia trebuie să îşi continue viaţa şi după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplineşte în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit şi păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide. (…)
Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?… Profilul acestor doi ochi (uniţi – în Templul sărutului)?… Aceste emisfere reprezintă Iubirea. Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?… Numai amintirea ochilor şi a privirilor cu care ne-am revelat dragostea, pentru oameni şi pentru lume. Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.(…)
Ce defineşte, oare, civilizaţia noastră? Viteza! Oamenii cuceresc timpul şi spaţiul, accelerând fără de încetare mijloacele de a le străbate. Viteza nu este altceva decât măsura timpului de care ai nevoie ca să poţi parcurge o distanţă… Şi, uneori, este vorba de distanţa care ne separă de moarte…
Opera de artă trebuie să exprime tocmai ceea ce nu se supune morţii, însă trebuie să o facă printr-o asemenea formă, care să rămână şi o mărturie asupra epocii în care trăieşte artistul.
Toti oamenii au vazut aproape aceleasi lucruri, dar numai artistul stie sa le reinscrie in memoria lui.
Arta este oglinda magica pe care o creezi pentru a reflecta visele tale invizibile in imagini vizibile. Pentru a-ti vedea fata folosesti o oglinda de sticla; foloseste-ti operele de arta pentru a-ti vedea sufletul.
Ce vanitate este pictura care atrage admirația noastra prin asemănarea lucrurilor la care nu admirăm deloc originalele. (Cugetari)
Blaise Pascal
Pascal reia ideea antica, contestata astăzi, că arta imită natura. Dar dacă imităm modele proaste, ar trebui să admirăm copia doar pentru că imitația este fidela originalului? Critica pascaliana se situeaza mai ales in planul moral. Artistul trebuie să reprezinte subiecte imorale? Această critică a artei, clasica, este de inspiratie platoniciana.
Astea-s [pasarile] numai instinct ca pasărea aia care pe vreme de secetă bea apa care ţîşnea din ulcior cînd arunca ea înăuntru pietricele.
(Ulise)
S-a susținut că creștinismul a pus capăt artei antice. Într-o anumită măsură, această opinie poate fi justificată. Creștinismul și, de asemenea, Islamul, în imitarea înaintașului lor Iudaismul, resping în esență ceea ce face frumusețea artei antice, plasticitatea.
(Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu)
© CCC
Prin practicarea, sau in contactul cu arta, se creeaza incetul cu incetul o stare de dezinteresare sufleteasca, ce poate servi ca baza a vietii morale, a carei esenta este lepadarea egoismului.
Arta este antiteza directa a democratiei.
(Confesiunile unui tanar englez)
© CCC
Arta e ceva neobişnuit care comentează obişnuitul.
© CCC
Unii oameni cinstiti, incapabili sa iubeasca o opera noua, o iubesc cu sinceritate cand are douazeci de ani vechime. Viata noua are o mireasma prea puternica pentru cei slabi de inger: trebuie ca mirosul sa se evapore, in vantul vremii. Opera de arta nu devine inteligibila decat atunci cand este acoperita de colbul anilor.
Colaborarea intima intre artist si materialele folosite, precum si pasiunea care uneste bucuria meseriasului - cu elanul vizionarului, il duc pe rand la esentializare, la forma ideii in sine... Sculptorul trebuie sa isi puna spiritul in armonie cu spiritul materialului.
Viaţa clasicului e inteligibilă, geometrică; a romanticului e cu sens ascuns. În termeni astronomici am zice: clasicul e un solar, romanticul e un selenar.
Nu era vorba să fie un făt-frumos, nu ăsta era idealul ei, care să-i pună o iubire cum n-a mai fost la picioare, mai bine un bărbat adevărat cu o faţă liniştită, un om liniştit care ştie ce vrea, care nu şi-a găsit încă femeia ideală, poate cu părul uşor suflat cu argint, şi care avea s-o înţeleagă, s-o cuprindă în braţele lui ocrotitoare, s-o strivească de trupul lui cu toată puterea firii lui profunde, pasionate şi s-o mîngîie cu un sărut lung, lung. S-ar fi simţit ca în paradis. După un astfel de bărbat jinduieşte ea în amurgul acesta blînd de vară. Din toată inima îşi doreşte ea acum să fie a lui, numai a lui, logodnica şi mireasa lui în bine şi în rău, la bogăţie şi la sărăcie, la boală şi în sănătate pînă cînd moartea ne desparte şi acuma şi totdeauna şi în vecii vecilor.
(Ulise)
Operele de arta, religia unor vremi, isi imprumuta caracterul, ritmul, stilul, vigoarea, de la o atitudine spirituala in fata lumii si a vietii…
Muzica este expresia pura a unei stari sufletesti.
Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.
Tot ceea ce incerc sa fac este sa imping granitele artei tot mai adanc in necunoscut.