Citate de Jean Dutourd

Înainte de treizeci de ani nu înţelegi prea bine cuvântul "tinereţe". © CCC

Prietenia este un sentiment la fel de misterios ca iubirea. © CCC

Lor puţin le pasă de poemele mele. Lor le sînt drag ca apa şi cîmpul, Ca ploaia care primăvara creşte verdeaţa. (Spovedania unui huligan)

Lumea în care trăim e departe de a fi ideală. Mai devreme sau mai tărziu, părinții te vor părăsi și nu va rămâne nimeni care să te iubească pentru simplul fapt că exiști. © CCC

A iubi inseamna a fi plictisitor, pedant, exigent, inseamna a dori sa fii mai bun decat esti, inseamna a otravi existenta fiintei pe care o iubesti. © CCC

Femeia este romanul barbatului. © CCC

Dona Angela: Ah, Lorenzo, Lorenzo, ești de toate, filozof, moralist, jurisconsult și, inutil să spun, un gentleman. De toate, de toate, o mașină infernală de reflectat, cu excepția unui tată. (Marele ocnaș) © CCC

Nefericirea oamenilor care au mintit foarte mult consta in faptul ca nimeni nu ii mai crede atunci cand spun adevarul. (Mascareigne) © CCC

Tatăl cel mai sever în mustrări este aspru în cuvinte, dar este tată în fapte. (Fragmente) © CCC

Oamenii care se plang in mod constant isi traiesc nefericirile de doua ori. De aceea, au o dispozitie morocanoasa. (Dutouriana) © CCC

A face un politician sa vorbeasca despre planurile sale si despre agenda sa, este ca si cum ai intreba un chelner daca meniul este bun. © CCC

Este caracteristic nebunilor de a iesi dintr-o situatie dificila intrand intr-una catastrofala. © CCC

Orice uz sfarseste prin a se transforma in abuz. (Fondul si forma) © CCC

În ziua în care a murit tatăl meu, pe 30 iulie 1980, realitatea a încetat să mă mai fascineze. Aveam cincisprezece ani, de-abia îmi revin. Pentru mine, el a fost, rând pe rând, clovnul meu, Hamlet, d'Artagnan, Mickey şi trapezistul meu preferat; dar mai presus de toate, a fost cel mai viu om pe care l-am cunoscut vreodată. Pascal Jardin, supranumit Zubial de copiii lui, nu a acceptat niciodată să se lase condus de fricile sale. Zubial aveat talentul de a trăi netrăitul, de parcă fiecare moment ar fi fost ultimul. Improbabilul era obișnuitul său, contradictoriul era domeniul lui. Se plictisea la cină? O declara imediat și părăsea masa, sărutând mâna stăpânei casei. Dorea o femeie căsătorită? Nu se temea să-i spună soțului ei despre asta în public și să urce pe fațada căminului conjugal în aceeași seară pentru a încerca să o răpească. (Zubial) La aproape douăzeci de ani de la moartea tatălui său, Pascal Jardin, Alexandre se împacă cu figura lui excentrică și greoaie. Își urma excesele, fantezia, grandoarea de când a lăsat un cec de peste un milion de franci într-o cabină telefonică, doar pentru a simți fiorul riscului (dacă ar fi fost încasat, ar fi fost ruinat), până la aventurile erotice îndrăznețe ale unui iubitor de infidelitate, la liturghiile pentru iertarea păcatelor, postmortem, organizate de soția sa (mama lui Alexandre) pentru toate femeile soțului ei, fiecare cu amintirea „isprăvilor” sale. Pe măsură ce imaginile acestui geniu al paradoxului se derulează, nostalgia pentru un tată care nu este întotdeauna înțeles și adesea dificil de tolerat este inevitabilă. Un om excepțional, greu de avut alături, care nu a încetat să depună mărturie despre crezul său: Viața ca fantezie. © CCC

Parintii din ziua de azi doresc sa fie iubiti de copiii lor. Aceasta eroare ii conduce la tot felul de slabiciuni si comoditati. (Fondul si forma) © CCC