Citate de Lucian Blaga

Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.

Inimile de piatra se incalzesc, daca le loveste des, foarte des, ciocanul sortii.

Datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa mult incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare.

Logica sufera de un mare viciu logic: ea crede ca insasi realitatea e de natura logica. Daca intalneste ceva ce nu se poate intelege in chip logic, ea va sustine ca acest ceva nu exista, ci e numai aparenta...

Intr-un cuvant rasuna nu numai sensul sau, rasuna in el intregul univers, precum intr-o scoica marea.

Viaţă şi roman: viaţa nimănui nu este un roman. Viaţa noastră, a oricăruia, este alcătuită din nenumărate tan­genţe la nenumărate romane.

Matematicianul este imblanzitorul ce a domesticit infinitul.

Ranile. Mai calde decat fiinta noastra sunt totdeauna ranile.

Ea canta si eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.

Idealurile umanitatii s-au impus intotdeauna cu mijloace inumane.

Exista doua realitati, a caror imensa zdrobitoare greutate nu o simtim, dar fara de care nu putem trai: aerul si istoria

Nu poti concepe arta fara indrazneala.

S-a gasit mijlocul de a transforma in virtute neajunsurile graiului omenesc: paradoxul in general.

Visând, întrezărim prin doruri - latente-n pulberi aurii – păduri ce ar putea să fie şi niciodată nu vor fi. (Risipei se dedă florarul)

Incepi sa mori atunci cand pe nici un plan de activitate nu te mai poti depasi.

Un aforism e un simplu graunte de metal nobil, dar poate avea greutatea unei lumi.

Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad, oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?   Nimicul zăcea-n agonie când singur plutea-ntuneric şi dat-a un semn Nepătrunsul: "Să fie lumină!"   O mare şi-un vifor nebun de lumină facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi, o sete de lume şi soare.   Dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci - cine ştie?   Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creată în ziua dintâi. (Lumina)

O dilema fara iesire: vegetalele sa le apreciezi pentru floare sau pentru rod?

Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.

Propaganda in favoarea unui adevar degradeaza adevarul.