Sufletul copilului e cinstit, el nu poate fi cucerit de orice, dar se da intreg… copiii au in inima lor bogata putinta care lipseste celor mai multi dintre oamenii mari, de a intelege, de a admira, si intamplator, de a indeplini eroismul.
Copiii vostri vor trai inconjurati de masini; ei trebuie sa le inteleaga si sa fie familiarizati cu ele. Masinile ii trateaza foarte rau pe cei care nu le plac.
© CCC
(Scrisori unei necunoscute)
Exista un soi de generozitate: cand dintr-o pornire de bunatate si de afectiune daruim altora tocmai acel lucru care ne este si noua trebuincios; cand pentru a micsora suferinta altora, suntem gata sa o impartasim.
Atunci cand nu fac nimic, copiii fac prostii.
În fiecare cuplu căsătorit există cel puțin un fraier.
© CCC
E o insusire rara si utila aceea de a sti sa prevezi in toate imprejurarile actiunile oamenilor dupa caracterul lor, decat sa le judeci caracterul dupa fapte.
Ce poate dovedi mai bine frumusetea, ori alta insusire, decat tocmai opusul ei?
Marile surprize sunt mute.
Copiii sunt cei mai puţin înţeleşi oameni de pe pământ, şi asta pentru că lumea e condusă de adulţi care au uitat că au fost şi ei copii.
(Prima mea carte în engleză)
© CCC
Exista o mare deosebire intre minciuna menita sa te apere pe tine si acea menita sa apere pe altcineva.
Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere.
Nu putem învinovăți copiii pentru că se ocupă mai degrabă cu Facebook-ul decât să se joace în noroi. Societatea noastră nu face o prioritate din conectarea cu natura. De fapt, prea des le spunem că este murdar și periculos.
© CCC
Asa cum iti tratezi părinţii, tot asa te vor trata copiii tai.
© CCC
Dacă faci din bani zeul tău, te vor chinui ca diavolul.
© CCC
Copiii sunt singura bogatie din aceasta lume.
© CCC
Copiii incep prin a-si adora parintii, dupa o vreme ii judeca si sfarsesc prin a-i ierta.
Omul a gasit intotdeauna o mare placere in a cunoaste si a comenta faptele altora.
E innascuta in firea anumitor oameni pornirea de a dispretui si a tiraniza pe cei mai marunti decat ei; numai prin astfel de mijloc se despagubesc fapturile de soiul asta de supunerea slugarnica pe care o arata intotdeauna stapanilor. Ce poate fi mai usor de inteles, intr-adevar, decat ca lingusitorii si sclavii sa impuna celor mai prejos decat ei exact tributul pe care ei il platesc celor mai presus decat ei?
Copiii nu au nici trecut, nici viitor și, ceea ce noua ni se întâmplă mai puțin, se bucură de prezent.
© CCC
Sfanta virtute a copilariei, scanteia pura a bunatatii, cat de odihnitoare e lumina ta! Cat de intunecata ar fi lumea fara ochii copiilor.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.