Sufletul copilului e cinstit, el nu poate fi cucerit de orice, dar se da intreg… copiii au in inima lor bogata putinta care lipseste celor mai multi dintre oamenii mari, de a intelege, de a admira, si intamplator, de a indeplini eroismul.
Copilul este dimineata fermecatoare a omului.
Toată viața trebuie să fii copil.
© CCC
Un copil care nu se joacă, nu este un copil, dar omul care nu se joacă, a pierdut pentru totdeauna copilul care trăia în interiorul său şi de care îi va fi groaznic de dor.
(Mărturisesc că am trăit)
Copiii sunt cei mai puţin înţeleşi oameni de pe pământ, şi asta pentru că lumea e condusă de adulţi care au uitat că au fost şi ei copii.
(Prima mea carte în engleză)
© CCC
Copiii au nevoie de modele mai mult decat de critici.
© CCC
Copiii invata bunatatea de la natura, iar rautatea de la oameni.
Ce e mai mare decât toate? Spaţiul care îi cuprinde pe toţi.
Ce e mai rapid decât toate? Mai rapid decât toate este gândul, el pe toate le întrece.
Ce e mai înţelept decât toate? Timpul, fiindcă el singur îi învață pe toţi.
Ce e mai uşor decât toate? Să dai sfaturi altora.
Ce e mai minunat decât toate? Lumea (cosmosul), fiindcă ea e creaţia Zeului.
Ce e mai puternic decât toate? Nevoia, fiindcă ea domneşte asupra tuturor.
Ce e comun pentru toţi? Speranţa. Ea există şi la cei care nu mai au nimic.
Ce e mai greu decât toate? Să te cunoşti pe tine însuţi.
Viitorul unui copil este fapta mamei.
Ador copiii, mai ales când plâng, pentru că atunci sunt luați în brațe.
© CCC
Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere.