Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi
Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.
Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis.
Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să-i faceţi asemenea vouă,
Pentru că viaţa nu merge înapoi, nici zăboveşte în ziua de ieri.
Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi
Pe drumul nesfârşirii. Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgeţile-i să poată zbura iute şi departe.
Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.
Ce n-au invatat toti filosofii mari si moderni? Un copil este mai intelept decat ei; pentru ca nu cugeta la ce nu poate intelege.
Existăm cu adevărat doar prin aceste ființe mici,
Ce devin stăpâne pe toată inima noastră,
Ce ne acaparează viața fără să-și dea seama
Și trebuie doar să trăiască fericite pentru a fi recunoscătoare.
(Gabriela)
© CCC
Copiii nu duc la coeziunea in cuplu decat intr-un cuplu banal, in lumea banala. Si atunci ei, fiind tema comuna a unui cuplu, se desprind, isi fac propria viata si poate aparea, atat de adesea, o complicitate secundara a parintilor de a se lipi impreuna de copiii-adulti ca bunici.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.