Întorcându-se de pe munte, admira, sub panașul său de stejari, vechea casă cenușie de piatră: nu îmbina ea într-un echilibru armonios, prin dispunerea zidurilor și a acoperișului, arhitectura canadiană cu arhitectura franceză? Cu zidurile ei solide, construite din pietre de câmp, a izvorât firesc din această proeminență, îndeplinind nevoile celor care au ridicat-o. Dar aceștia doriseră să-și încheie opera punând acolo o coroană franceză. Exista acolo un semn. Nu era o himeră să vrei să aclimatizezi aici geniul și cultura Franței. Solul și clima erau propice dezvoltării acestei plante nobile a cărei vigoare concura cu strălucirea ei. Cu siguranță era necesară o sarcină preliminară: să se curețe pământul de vegetația parazită care îl invadase care amenința să sufoce tulpina franceză. Avea să se lupte corp la corp cu această buruiană atunci când simțea că armata lui este suficient de puternică pentru a lupta cu șanse serioase de victorie. Pentru moment, era vorba de organizarea, încadrarea și întemeierea națiunii franco-canadiene pe temelii de nezdruncinat: oferindu-i o doctrină în armonie cu temperamentul ei etnic; să-i inspire mândria în originile sale și credința în destinul său. Campania pentru „Sanatoriul Național” avea să se încheie în curând: urmau să fie stabilite patru realizări și punctul final. Această campanie a obținut un succes care a depășit așteptările lui Larocque. Tirajul jurnalului „La Nouvelle-France” se menținea la douăzeci și cinci de mii de exemplare. Jurnaliştii franco-canadieni şi anglo-canadieni s-au implicat în polemici violente în jurul dezvăluirilor scandaloase. Unele ziare apărau punctul de vedere al lui Larocque cu cele mai clare rezerve. Majoritatea susțineau partea adversă. Până la urmă, toată această agitație a condeiului și a cuvântului a făcut un deserviciu parlamentarilor. Oamenilor li s-au dat motive întemeiate să râdă de aleșii lor și să disprețuiască acești mici tirani, produși în masă, prin vot. Oamenii curajoși au dat frâu liber disprețului lor și au râs până când abia se mai puteau ține pe picioare. Acesta a fost scopul lui Larocque de a provoca, pe o scenă mare, acest dans de fantoșe.
(La Chesnaie)
© CCC
Absența face să crească ființa iubită, o împodobește cu calități pe care de multe ori nu le are și estompează defectele pe care le are.
© CCC
Un lider este coloana vertebrală a unei națiuni.
(La Chesnaie)
© CCC
Marea forţă a literaturii pare a fi abolirea timpului, senzaţia că, atunci când citim, ne aflăm într-un univers imuabil. Este aceeaşi senzaţie pe care ne-o oferă şi fascinaţia iubirii: parcă, dintr-o dată, timpul nu se mai scurge şi am devenit părtaşi la eternitate.
(Voluptatea de a scrie)
Pretul modest al hartiei este motivul pentru care femeile au inceput sa aiba succes in literatura, inainte de a face acest lucru in alte profesii.
(Moartea moliei)
© CCC
Tragedia vieții este că nu prea știm să profităm de momentele favorabile.
© CCC
Bucuriile cărora le-am pierdut speranța sunt, fără îndoială, cele mai bune de primit, cele care ne emoționează cel mai profund.
© CCC
Este literatura vreodată altceva decât un refugiu împotriva anxietății?
© CCC
Literatura este presarata de ruinele facute de oamenii care s-au ocupat prea mult de opiniile altora.
(O camera proprie)
© CCC
Literatura nu îți permite să mergi, dar îți permite să respiri.
(Ce este critica?)
© CCC
Nu stiu nimic despre literatura actuala. De multa vreme, grecii sunt contemporanii mei.
Literatura hraneste sufletul, il purifica, il mangaie.
Epuizarea fizică are acest dar de a ne anihila, de a ne cufunda într-o stare de beție în care toate noțiunile sunt estompate.
© CCC
Literatura nu te invata. Intalnesti, pur si simplu, in acest domeniu, oameni sau carti care, brusc, iti spun, iti arata ceea ce ai nevoie sa auzi sau sa vezi.
(Conversatie cu Jean-Maurice de Montremy - Aprilie 1990)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.