Citate de Colette

Când iubim pentru mai mult de un motiv, inseamna că nu iubim cu adevărat. Quand on s'aime pour plus d'une raison, c'est qu'on ne s'aime pas vraiment.

A iubi o alta fiinta umana: poate cea mai dificila dintre sarcinile noastre, testul suprem, infaptuirea fata de care orice alta infaptuire este doar o pregatire.

Nu există nici o țară de pe pământ în care iubirea să nu-i fi făcut poeți pe îndragostiţi. © CCC

Sa iubesti inseamna, in mod esential, sa vrei sa fii iubit.

Şi ce! Şi ce! Nu trebuie să te complici! Trebuie să le spui lucrurilor pe nume. Iubeşti şi, după aia, nu mai iubeşti. (Cu ocazia unei cine luate la ea acasă, în 1966, împreună cu Brigitte Bardot şi Bernard Frank)

Adevaratul anotimp al iubirii e atunci cand credem ca numai noi putem iubi, ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi astfel inaintea noastra si nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi.

Dragostea nu este un dat, pur si simplu. Trebuie sa arati ca esti aleasa, iar a fi aleasa inseamna ca cineva trebuie sa faca ceva pentru a-si obtine aleasa.

Ningea cu flori de iasomii Și încă mai eram copii Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte Și-am tot căzut din vis in vis Până la marele abis Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte Si-n clipa aceea se năștea, Din jocul nostru, prima stea, Înlănțuindu-ne cu dor până departe, Copii uitați de capul lor, Cât de ușor pluteau în zbor Fără să credem că iubirea nu ne vrea. Fostele iubiri, simple amintiri, Strânse-ntr-un album, Mă-nsoțesc și-acum prin lume, Dar pustiu ar fi dacă într-o zi Fără iubire lângă tine m-aș trezi. Nici nu mai știu pe unde ești, Cum te-ai numit, cum te numești Și pentru cine mai suspini în așteptare. Sunt pline viețile de spini Și-ai scăpătat printre lumini Deși pe nimeni n-am iubit așa de tare. Au fost odată două stări Care-nălțau din joacă scări, Să dea o fugă peste zări până la soare, Copii frumoși, îndrăgostiți, Păream pe veci înlănțuiți Fără să credem că iubirea nu ne vrea. (Fostele iubiri) Fostele iubiri - interpret Ștefan Hrușcă

Este sfîşiat între două nevoi contradictorii, cea de a se arunca la picioarele tale ca să te adore şi să-ţi mărturisească toată dragostea lui, şi cea de a te răni, de a-ţi face rău pentru a lupta împotriva a ceea ce îi inspiri. Iubirea îl îngenunchează şi îl face să-şi scoată ghearele în acelaşi timp. Acesta este motivul pentru care tu îl torturezi şi îl obsedezi în cel mai înalt grad. (Atentat)

Oare putem găsi o explicaţie a faptului că cineva se îndrăgosteşte de altcineva?

De ce aş fi eu alesul inimii tale odată ce am ales calea acestei lumi deşarte prin destin?

Mireasă dulce, Te-ador când plângi, Cum roua curge Pe flori adânci!   Cu-o primavară Ce-i bun s-a scurs, Dar roze-apară Pe-al Vremii curs!   Bălaia, bruna De-ales e greu? Plăcerea-ntruna E-al lumii Zeu.

Iubirea este măsurată cu precizie de liniştea absenţei.

Știu să împărtășesc doar dragostea, nu ura. (Antigona)

De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie în jurul pieptului, în jurul tâmplelor, mereu fragedă, mereu unduitoare?   De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă ca firul de iarbă ce taie în două luna văratecă, azvârlind-o în ape, despărţită de ea însăşi ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...   De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic, soare căprui răsărindu-mi peste umăr, trăgând după el un cer de miresme cu nouri subţiri fără umbră?   De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat, care-n loc de sunete goneşte-n jurul inimii mele o herghelie de mânji cu coame rebele?   De ce te-oi fi iubind atâta, iubire, vârtej de-anotimpuri colorând un cer (totdeauna altul, totdeauna aproape) ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger. (Cântec fără răspuns)

O mare aversiune in prezent este adesea singurul semn al unei mari iubiri din trecut. © CCC

Nu se iubesc cu adevarat decat aceia care nu se cunosc inca.

O iubesc pe Albă-ca-Zapada Mi se-nlăcrimează rece spada Când ajung în faţa ei şi-o văd, O iubesc pe Albă-ca-Zăpada Şi albastrul ochilor prăpăd.   Uneori ea spune şi cuvinte Cum ar fi că frigul e frumos, Dar îmbrăţişarea mea fierbinte Ar putea s-o dea din sine jos.   Legea ei e depărtarea noastră, Ca să fie, nu o vom avea. Fulgeră o lacrimă albastră Şi mă tem că se topeşte ea.   Îmi păstrez în drob de gheaţă spada Nici n-aştept să se mai facă zi, Şi pornesc spre Albă-ca-Zăpada S-o ating, dar fără-a o topi.   Şi mi-e frig, dar mult mai drag îmi este Să îngheţ păzind-o vinovat, Şi mă tem că va fugi-n poveste Şi-o să moară la vreun dezgheţat.   Țurțure înmiresmat mi-e spada, Să despice-n jurul ei femei, O iubesc pe Albă-ca-Zăpada Şi-am să mor în basm de dragul ei.

Dacă într-adevăr cuvintele te stânjenesc, Nu spune nimic. Visează. Să nu-ți fie frig; Eu sunt cea care vorbesc și te sărut; Lasă-mă să revărs asupra ta Ca vântul blând ce-adie prin pădure, Acest murmur nemărginit, șoptit... © CCC   Published on: Jan 23, 2021

Înţelege faptul că dragostea şi reuşitele măreţe implică uneori şi riscuri măreţe.