Spiritul critic înseamnă luciditate, înseamnă conştiinţă relativă a valorii proprii, înseamnă orgoliu, dar nu înseamnă deloc vanitate – dacă pot să fac deosebirea aceasta. În plus, noi am avut un mare dascăl, privind orgoliul extraordinar, dar cu zero vanitate, care a fost Lucian Blaga. Un om foarte sensibil, conştient de valoarea lui, sensibil la tot ce se spunea despre el, dar un om care nu a ştiut ce este invidia şi duşmănia literară. Deşi, în unele pamflete ale lui, foarte puţin reuşite, arătau că totuşi a fost şi un om care, din când în când, putea să se supere. În ceea ce ne priveşte pe noi, prietenia care ne-a legat s-a bazat întotdeauna pe o anumită apreciere reciprocă, bazată pe o analiză critică făcută de fiecare, fiecăruia dintre noi.
Exista laude care sunt critici. Aproape toate criticile sunt laude.
Criticul constiincios se critica mai intai pe el insusi; ceea ce nu intelege, nu are dreptul sa judece.
Critica sa fie si amara, numai sa fie dreapta.
Un artist nu poate nega arta și de altfel nici nu își dorește. Ar putea un îndrăgostit să nege iubirea?
© CCC
Dorința de a critica devine din ce în ce mai mică pe măsură ce caracterul se dezvoltă. Este semnul unui caracter bun să nu fii niciodată critic și să menționezi, doar rareori, greșelile altora. Un caracter puternic nu se opune răului, ci își folosește puterea pentru a construi binele. Se știe că atunci când lumina devine puternică, întunericul va dispărea de la sine.
© CCC
O critică proastă este şi mai puţin importantă decât faptul că plouă în Patagonia.
Cine ii critica pe altii lucrează la propriul sau amendament.
(Aforisme asupra intelepciunii in viata)
© CCC
A descoperi lipsurile nu este suficient, daca nu propui si mijloacele de indreptare.
Orice persoană capabilă să scrie o pagină de proză adaugă ceva în vieţile noastre.
© CCC
Criticul trebuie sa fie un raportor al umanitatii, iar nu un reporter al realitatii.
Legea nu înseamnă dreptate. Este un mecanism foarte imperfect. Dacă apeși exact butoanele potrivite și ești și norocos, dreptatea poate apărea în răspuns. Un mecanism este tot ceea ce legea a fost vreodată menită să fie.
© CCC
Sunt ferm convins că poporul sau societatea este cel mai bun şi cel mai infailibil critic.
© CCC
Poți observa critica rău intenționată atunci când începe să vorbească despre poet și nu despre poem.
(ABC-ul lecturii)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.