La întrebarea: „Ce se întâmplă după ce murim?" ca și la întrebarea "Ce a fost înainte de începutul universului și ce va fi după sfârșitul lui?” există mai multe răspunsuri contradictorii, dar niciunul nu se impune.
La prima întrebare: Nu se întâmplă nimic.
La a doua întrebare: A existat altceva – de exemplu, o infinitate de istorii, universuri și spirite.
La a treia întrebare: Există Dumnezeu.
Și aceste trei răspunsuri, care ne dezbină atât de puternic, poate nu sunt incompatibile. Puteți argumenta, de exemplu, că, radical diferit de orice ne este permis să ne imaginăm sau să concepem, Dumnezeu scoate lumea din nimic – adică din Sine, unde totul și nimic se confundă pentru totdeauna.
Între început și sfârșit, despre natură, oameni, mersul evenimentelor, știm aproape totul – și în orice caz din ce în ce mai mult. Înainte de început și după sfârșit, este o altă poveste. Nu știm nimic. Nu putem ști nimic.
Un gol. O angoasă. Pare a fi un secret.
(Călăuza rătăciților, Angoasa)
© CCC
Evoluția lumii poate fi comparată cu un spectacol de artificii care tocmai s-a încheiat: câteva dâre roșii, cenuşă și fum. Stând pe cenuşa bine răcită, vedem estomparea lentă a soarelui şi încercăm să ne amintim strălucirea dispărută a originii lumilor.
© CCC
Dacă această ipoteză este corectă, începutul lumii a avut loc cu puțin înainte de începutul spațiului și al timpului. Cred că un astfel de început al lumii este suficient de departe de ordinea actuală a Naturii pentru a nu fi deloc respingător.
© CCC
Toți oamenii treji nu au decât un singur univers, pe când cei ce dorm au, fiecare, universul lor.
(Fragmente originale)
Există o anumită senzație în care aș spune că universul are un scop. Nu este acolo întâmplător.
© CCC
As vrea un alt univers...
Dacă astrele erau imobile, timpul și spațiul n-ar mai fi existat.
(Marea Lege, gravitația universală și forța centripetă, 1933)
Universul este un rezervor aproape neatins de valori si de semnificatii, iar un om nu trebuie sa-si piarda vlaga pentru ca nu-l poate masura.
Calea Lactee va fuziona cu vecina sa Andromeda in aproximativ patru miliarde de ani. In doua mii de miliarde de ani urmasii nostri vor avea impresia ca intregul univers se reduce la metagalaxia lor si ca aceasta este inconjurata doar de spatiu gol.
Ei vor crede, in mod eronat, ca acest spatiu este static, pentru ca in lipsa galaxiei din afara metagalaxiei, nu vor dispune de nici un reper pentru a masura expansiunea universului, ca sa nu mai vorbim de miscarea sa accelerata!
(Plenitudinea vidului)
© CCC
Știința nu trebuie să se predea în fața Universului și atunci când Pascal încearcă să deducă existența lui Dumnezeu din presupusa infinitate a Naturii, putem considera că se uită în direcția greșită.
© CCC
Dacă lumea a pornit de la o singură cuantă, noțiunile de spațiu și timp nu mai au nici un sens la început; [cele două noțiuni] capătă sens numai atunci când cuanta originală s-a divizat într-un număr suficient de mare de cuante.
Din câte văd, o astfel de teorie [a atomului primordial] rămâne cu totul în afara oricărei chestiuni metafizice sau religioase. Îl lasă pe materialist liber să nege orice Ființă transcendentală.
© CCC
Macrocosmosul și microcosmosul sunt construite exact pe același model.
© CCC
Nu există conflict între religie și știință.
Dacă dezvoltarea viitoare a teoriei cuantice se întâmplă să se întoarcă în această direcție, am putea concepe începutul universului sub forma unui atom unic, a cărui greutate atomică este masa totală a universului. Acest atom extrem de instabil s-ar diviza în atomi din ce în ce mai mici printr-un fel de proces super-radioactiv.
© CCC
Principiile termodinamicii, din punct de vedere al teoriei cuantice, ar putea fi enunțate astfel:
(1) Suma totală a energiei este distribuită în cuante discrete.
(2) Numărul cuantelor distincte crește în permanență.
Dacă mergem înapoi în timp, vom găsi din ce în ce mai puține cuante, până la momentul la care Universul era alcătuit din câteva sau chiar dintr-o singură cuantă.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.