Georges Lemaître

Georges Lemaître, 17 iul. 1894 – 20 iun. 1966, născut în Charleroi, Belgia, preot catolic, fizician teoretician, matematician, astronom, cosmolog belgian și profesor de fizică la Universitatea Catolică din Louvain. A trăit 72 de ani.

Lemaître a fost primul care a teoretizat faptul că recesiunea galaxiilor din apropiere poate fi explicată printr-un univers în expansiune, ceea ce a fost confirmat observațional, la scurt timp după aceea, de către Edwin Hubble. A formulat pentru prima dată „legea lui Hubble”, numită acum legea Hubble-Lemaître și a publicat prima estimare a constantei Hubble în 1927, cu doi ani înainte de articolul lui Hubble. Lemaître a formulat, de asemenea, „teoria Big Bang” a originii universului, numind-o „ipoteza atomului primordial” și mai târziu, „începutul lumii”.

„Ipoteza atomului primitiv”, care vizează explicarea originii Universului, formează baza teoriei sale despre Big Bang. Teoria modernă a Big-Bang-ului a lui Lemaître susține că universul a început printr-o explozie cataclismică a unui „super-atom” minuscul, primordial.

Georges Lemaître era cel mai mare dintr-o familie de patru copii. Părinții săi, Joseph Lemaître, un țesător industrial prosper, și Marguerite, născută Lannoy, i-au dedicat o afecțiune fără limite.

În 1904, a intrat la colegiul iezuit din Charleroi (Collège du Sacré-Coeur), urmând o educație clasică. După un an pregătitor la matematică la Collège Saint-Michel din Etterbeek, a fost admis la școala de mine de la Universitatea Catolică din Louvain, Belgia, în 1911, unde a urmat ingineria civilă, la vârsta de 17 ani. Acolo l-a cunoscut pe Charles Manneback, un coleg care i-a devenit prieten. A urmat cursuri de analiză matematică cu Charles de La Vallée Poussin și de mecanică cu Ernest Pasquier, care l-a inițiat în problemele cosmologiei.

În 1914, și-a întrerupt studiile pentru a servi ca ofițer de artilerie în armata belgiană pe durata Primului Război Mondial.  Astfel, la începutul Primului Război Mondial, s-a înrolat în Corpul 5 Voluntari și a luat parte la Bătălia de la Yser. După patru ani de război, la sfârșitul ostilităților, a fost decorat cu medalia Crucea de Război belgiană cu ramuri de palmier și a părăsit armata ca adjutant (ofițer de subordine).

După război, și-a reluat cursurile de matematică și fizică la Universitatea Catolică din Louvain în 1919 și a început să se pregătească pentru preoția diecezană, nu pentru iezuiți, obținând licența în filozofie tomistă.

Și-a început doctoratul la Universitatea Catolică din Louvain, cu matematicianul La Vallée Poussin. A început o primă teză despre funcția zeta Riemann, pe care nu a reușit să o încheie. Apoi a schimbat subiectul și și-a susținut teza de doctorat în 1920 cu tema l’Approximation des fonctions de plusieurs variables réelles (Aproximarea funcțiilor cu mai multe variabile reale), scrisă sub îndrumarea lui Charles de la Vallée-Poussin.

Pentru a obține o bursă de studii, în 1922 a scris un memoriu despre Fizica lui Einstein câștigând distincția.

A fost hirotonit preot pe 22 septembrie 1923 de către cardinalul Désiré-Joseph Mercier.

A scris primul său articol științific în august 1923. A fost admis în același an la Universitatea din Cambridge din Anglia devenind cercetător asociat în astronomie, studiind la laboratorul de fizică solară al acestei universități (1923–1924). A petrecut un an la St Edmund’s House (acum St Edmund’s College, Universitatea din Cambridge, Anglia) urmând cursurile astronomului Arthur Eddington și a lucrat cu acesta, un Quaker evlavios, membru al unei secte protestante și fizician care l-a introdus în cosmologia modernă, astronomia stelară și analiza numerică.

L-a întâlnit la un congres la Toronto pe fizicianul Ludwik Silberstein care făcea acolo o comunicare despre o aproximare a mărimii Universului.

Și-a petrecut anul următor la Observatorul Colegiului Harvard din Cambridge (SUA), unde a făcut cunoștință cu descoperirile astronomilor americani Edwin P. Hubble și Harlow Shapley (care tocmai își câștigase renumele pentru cercetarea sa asupra nebuloaselor), asupra universului în expansiune. Această prestigioasă universitate neoferind un doctorat în astrofizică, Georges Lemaître s-a înscris la scurt timp după aceea la Institutul de Tehnologie din Massachusetts și a lucrat pe mai multe subiecte: relativitatea generală, studiul stelelor variabile și o teorie a lui Eddington care încerca să lege electromagnetismul de gravitație. Apoi l-a întâlnit pe Edwin Hubble și l-a cunoscut pe Robert Millikan.

A petrecut doi ani la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), între 1925–1927, și s-a înscris la programul de doctorat în științe. În 1926, și-a susținut teza despre calculul câmpului gravitațional al unei sfere fluide de densitate omogenă.

Georges Lemaître a revenit ca profesor la secția franceză a Universității Catolice din Louvain, Belgia. În 1927, Georges Lemaître l-a întâlnit pe Einstein în timpul celui de-al cincilea congres Solvay de la Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB). Apoi a făcut multe călătorii în Statele Unite, întâlnindu-l pe Albert Einstein de mai multe ori la Pasadena.

În 1927, anul în care a devenit profesor de astrofizică la Universitatea Catolică din Louvain, a propus teoria Big-Bang-ului, care explica recesiunea (îndepărtarea obiectelor extragalactice de sistemul solar) galaxiilor, în cadrul teoriei relativității generale a lui Albert Einstein. Deși modelele în expansiune ale universului au fost luate în considerare mai devreme, în special de astronomul olandez Willem de Sitter, teoria lui Lemaître, așa cum a fost modificată de George Gamow, a devenit teoria principală a cosmologiei.

A fost invitat la multe universități prestigioase și și-a câștigat reputația în rândul publicului larg. În 1934, a primit medalia Mendel de la Universitatea Villanova, rezervată oamenilor de știință catolici de nivel înalt, și în același an, premiul Francqui.

Pe 13 mai 1940, Georges Lemaître s-a alăturat familiei sale la Charleroi și plănuia să plece în Anglia, dar exilul său a eșuat în fața rapidității avansului german. S-a întors apoi la Louvain și a continuat să predea acolo. Când Universitatea Liberă din Bruxelles a decis să oprească predarea, deoarece libertatea sa nu mai putea fi garantată împotriva ocupantului, a primit studenții în sediul Universității Catolice din Louvain. În noaptea de 11 spre 12 mai 1944, o parte din aceasta a fost distrusă de un bombardament aerian aliat. Apoi s-a alăturat mamei sale la Bruxelles (tatăl său murise cu doi ani în urmă).

De asemenea, Lemaître a făcut cercetări asupra razelor cosmice și asupra problemei celor trei corpuri, care se referă la descrierea matematică a mișcării a trei corpuri care se atrag reciproc în spațiu.

Parcursul ecleziastic

După război, Georges Lemaître a intrat la seminar (casa Saint-Rombaut din Mechelen), în 1920, pentru a fi hirotonit preot în 1923. A intrat în Fraternitatea Sacerdotală a Prietenilor lui Iisus din 1922.

Ulterior, a reușit să-și concilieze vocațiile științifice și religioase, fără a sacrifica niciodată pe una în favoarea celeilalte, și susținând, în special, o interpretare simbolică și nu literală a Genezei. Fidel concepției tomiste, făcea distincție între noțiunea de „început” de cea de „creație”, prima fiind o entitate fizică, a doua, un concept filozofic.

Din 1926, a fost capelan la o casă de studenți chinezi. A fost numit canonic onorific în 1935.

În 1951, și-a făcut cunoscut dezacordul față de un discurs al lui Pius al XII-lea în care papa a evocat teoria Big Bang-ului, fără a cita numele lui Lemaître. Acest discurs cu accente concordiste evoca o paralelă cu dictonul Fiat lux al poveștii Creației. Ruptura lui Lemaître din anii 1930 de concordismul din tinerețe, pe care îl considera o eroare epistemologică, l-a determinat de fapt să adopte un discordism metodologic. Critica lui Lemaître, adresată de un intermediar, îl va determina pe papă să-și modifice ulterior formularea.

În 1960, Georges Lemaître a fost numit prelat intern de către Papa Ioan al XXIII-lea, precum și președinte al Academiei Pontificale de Științe. În această calitate, Lemaître a întâmpinat mulți oameni de știință renumiți precum Paul Dirac (fizician britanic și unul din fondatorii domeniilor mecanicii cuantice și a teoriei cuantice a câmpurilor) și John Eccles (neurofiziolog și filozof australian care a câștigat în 1963 Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină) și a încercat să păstreze autonomia relativă a acestei instituții, cel puțin față de Curia (administrația pontificală a Bisericii romano-catolice).

Opere principale:

Discuție despre evoluția universului (Discussion on the Evolution of the Universe), 1933; Ipoteza atomului primitiv (L’Hypothèse de l’atome primitif), 1946, un eseu despre cosmogonie.